Tu ştii ce face copilul tău pe internet?

Tu ştii măsurile de securitate pe care trebuie să le iei atunci când foloseşti internetul? Acesta este unul din subiectele puse în discuţie de către poliţiştii de la Iaşi elevilor de la două şcoli din Paşcani. De asemenea vor fi prezentate recomandări privind siguranţa pe reţelele de socializare, respectarea drepturilor de autor şi sfaturi privind comerţul electronic.

Luna octombrie a fost decretată la nivel european „Luna securităţii cibernetice”. În acest sens, la nivelul întregului judeţ, poliţiştii desfăşoară sesiuni de informare pentru elevii din şcolile generale şi licee, susţinute în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor de crimă organizată, pe teme privind: siguranţă pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor şi siguranţă legalitatea comerţului electronic.

Astfel, joi, 29 octombrie, de la orele 11.00, elevii Colegiului Naţional “Mihail Sadoveanu” şi cei de la Şcoala Gimnazială „Iodache Cantacuzino” din Paşcani se vor numără printre cei care vor fi integraţi în acest gen de activitate şi vor primi vizită poliţiştilor de prevenire şi de crimă organizată. Întâlnirile cu elevii vor avea caracter interactiv şi vor îmbină problematica preventivă cu speţe concrete.
Vor fi vizionate filme educative realizate în cadrul programului Sigur.Info derulat de Asociaţia Salvati Copiii Iaşi.

Recomandări pentru elevi:
§   Nu oferi persoanelor cunoscute  pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
§   Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
§   Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
§   Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
§   În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
§   Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
§   În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
§   Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.

Poliţiştii transmit recomandări pe această linie părinţilor şi persoanelor cu atribuţii în educarea minorilor (cadre didactice din unităţi de stat şi particulare, personalul din instituţiile de îngrijire a minorilor):
§   Să comunice deschis cu copiii lor despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală;
§   Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia;
§   Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet;
§   Să le prezinte copiilor riscurile la carese pot expune în mediul online;
§   Să se asigure că ştiu parola/parolele deacces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” online pe care ei le întreţin.

Semnede recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului:
§   Copilul petrece perioade foarte mari detimp singur pe internet, în special noaptea;
§   Părinţii găsesc materiale pornografice în calculatorul/laptop-ul/tableta/telefonul copilului;
§   Copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi când vorbeşte;
§   Are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi;
§   Foloseşte conturi de internet (mail, reţelede socializare) care nu îi aparţin sau altele decât cele pe care le cunosc părinţii.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
9kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat