1.3 C
Paşcani
duminică, decembrie 29, 2024

Ultima etapă pentru reabilitarea, dotarea și modernizarea Căminului Cultural din Muncelul de Sus – Mogoșești Siret

Veste bună pentru cetățenii satului Muncelul-de-Sus din comuna Mogoșești Siret. Primarul Damian Butnariu anunță faptul că în curând va fi reabilitat, modernizat și dotat Căminul Cultural din sat. Proiectul a fost depus la Compania Națională de Investiții (CNI) încă de anul trecut, fiind prins pe lista de investiții. Acum, obiectivul se află în faza de finalizare.
„Anunț foarte important pentru cetățenii din satul Muncelu-de-Sus. Vă informez că după o luptă titanică pentru proiecte, satul Muncelu-de-Sus va beneficia de un nou proiect, un Cămin Cultural reabilitat, dotat și modernizat. Ne aflăm în faza de #finalizare a proiectului, iar în pozele atașate puteți vedea cum va arăta noul obiectiv. Mulțumim C.N.I! Împreună muncim și construim viitorul Comunei Mogoșești-Siret. O seară minunată tuturor!”, a precizat primarul comunei Mogoșești-Siret, promotorul proiectului, Damian Butnariu.
De precizat faptul că în ultimii ani, în comună au fost reabilitate și modernizate mai multe obiective de interes local.
 

Recomandări