Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice: „Sunt multe persoane care nu ştiu dacă trebuie să depună declaraţia şi cum să calculeze impozitul“

Consultanţii fiscali spun că, deşi termenul-li­mită pentru această declaraţie – care poate fi depusă şi online- a fost extins, în practică au fost întâmpinate o serie de probleme, scrie ZF. Marţi, 31 iulie 2018, este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

El spune că a acordat asistenţă pentru completarea şi depunerea declaraţiei unice unui număr de circa 10 persoane cu venituri extrasalariale, care aveau, în general, venituri din străinătate. Peste 600.000 de persoane fizice au depus până pe 25 iulie declaraţia unică, iar 190.000 de formulare au fost depuse online, arată datele Ministerului de Finanţe.

„Există o serie de contribuabili care au venituri din chirii şi care sunt calculate în valută. În acest caz, sistemul de calcul este foarte greu, pentru că fiecare contribuabil trebuie să-şi facă singur un calcul care înainte era făcut de Fisc“, a mai spus Duca. El a mai subliniat că forma actuală a declaraţiei unice are nişte defecte. Spre exemplu, modul de calcul este greoi în cazul veniturilor în valută, iar autorităţile ar fi trebuit să stabilească un curs unic de referinţă, aşa cum există la acciză şi pe baza lui să se calculeze impozitele la veniturile în valută fără să mai facă oamenii prea multe calcule complicate.

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...

Finala Concursului „Muguri de cântec românesc”, ediția a VI-a, va avea loc duminica, 5 aprilie. Pe scenă vor fi tinere talente și din zona...

Tineri talentați din județ, printre care și din zona Pașcaniului, vor participa duminică, 5 aprilie, în ziua de Florii la etapa finală a Concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist Ctin Arvinte al Consiliului Județean Iași. "𝑭𝒊𝒏𝒂𝒍𝒂 𝑪𝒐𝒏𝒄𝒖𝒓𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊...

Activități de prevenire și informare cu privire la adicții, la Colegiul Sadoveanu și Colegiul Unirea din Pașcani

Activități de prevenție și informare cu privire la adicții în două școli din municipiul Pașcani. Echipa Centrului de Consiliere și Tratare a adicțiilor Sfântul Cuvios Cleopa din Pașcani au mers luni, 30 martie 2026, în fața liceenilor pentru a...

Se schimbă vremea de Florii. ANM a actualizat prognoza meteo pentru perioada 31 martie – 26 aprilie 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza pentru perioada 31 martie - 26 aprilie 2026. De joi, revin ploile, însă, spre finalul săptămânii, de Florii, tendința va fi de încălzire în majoritatea zonelor, cu temperaturi maxime ce...

dezvăluirea.ro: Zeci de ani de închisoare pentru un atac rasist. Casa unor cetățeni rromi incendiată în miez de noapte

Casa unor cetățeni de etnie rromă din comuna Stolniceni-Prăjescu a fost incendiată la miezul nopții @ Potrivit anchetatorilor, proprietarii casei și copii lor dormeau în timp ce casa lor a luat foc după ce pe pereți au fost aruncate...

Familia Baltag a văzut modelul în Franța și a deschis la Târgu Frumos o fermă de găini „free range”. „Le mai punem și muzică”

Familia Baltag a fost în Franța, în anul 2011, unde a văzut o fermă de găini „free range”. Nu a durat mult până când Florin și Vasilica au cumpărat la Târgu Frumos șase găini și un cocoș, iar când...

Pensii plătite în avans de Paște

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS) a anunțat că, având în vedere Sărbătorile Pascale, pensiile vor fi achitate mai devreme în aprilie 2026. Toate pensiile distribuite prin intermediul factorilor poștali vor ajunge la beneficiari până pe 9...

Adio, buletin de plastic: toate actele se mută pe telefon. EUDI Wallet în România

Până la finalul anului, am putea lăsă definitiv portofelul fizic acasă, pentru că toate actele, de la buletin și permis de conducere, până la diplome de studii, vor fi stocate într-o aplicație securizată pe telefonul mobil. Totul, prin „Portofelul...

Rezultatele simulării Evaluării Naționale în județul Iași: note sub 5 pentru o treime dintre elevi. Ce note s-au luat, pe intervale

Rezultatele simulării Evaluării Naționale 2026, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, au fost comunicate elevilor luni, 30 martie. În județul Iași au fost obținute 23 de note de 10, dintre care două la Limba și literatura română și 21...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
9.9 °
9.9 °
88 %
2.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
9 °
J
9 °
vin
11 °
S
10 °

Niciun articol afișat