Un bebeluș la fiecare trei zile este adus pe lume Ia Iași de mamă minoră. „În unele medii sarcina la adolescență e chiar încurajată”

Pe parcursul anului 2024, unitățile sanitare au transmis un total de 228 de sesizări privind cazuri care necesită atenție socială și protecție. Dintre acestea, 64 de cazuri au implicat gravide minore, 127 au fost cazuri de mame minore, iar restul de 37 de sesizări s-au referit la alte tipuri de situații, precum copii aflați în risc de abandon sau victime ale abuzului.

Distribuția acestor sesizări pe unități sanitare evidențiază o activitate semnificativă în cadrul Maternității „Cuza Vodă”, cu 146 de sesizări, dintre care 36 au fost gravide minore și 90 mame minore. Maternitatea „Elena Doamna” a raportat 56 de cazuri, incluzând 27 de gravide minore și 21 de mame minore. Alte unități sanitare, precum Spitalul „Sf. Maria” și Spitalul municipal Pașcani, au înregistrat un număr mai mic de cazuri, acestea fiind în principal mame minore sau alte tipuri de situații sociale.

Ca urmare a sesizărilor primite, pentru 19 copii a fost necesară instituirea unor măsuri de protecție. Toți acești copii au fost plasați în asistență maternală, fără a fi înregistrate cazuri de plasament în centre rezidențiale sau alte tipuri de servicii similare.

Mediul social și cercul de prieteni al adolescentelor, rol important

Elena Adumitroaie, profesor consilier școlar în cadrul Centrului de Asistență Educațională, explică faptul că fenomenul mamelor minore are cauze diverse și complexe. Principala sursă a acestora este mediul familial, care joacă un rol esențial. Aceasta spune că printre factorii declanșatori se numără modelele negative din familie, exemplele nepotrivite oferite de adulți, conflictele familiale, violența domestică, lipsa de supraveghere din partea părinților și absența acestora, fie din cauza neimplicării, fie din cauza plecării în străinătate sau în alte locuri.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat