Un expert ieșean explică de ce au scăzut râurile și lacurile din județ la niveluri istorice. De ce ploaia de acum nu este suficientă

Spre deosebire de momentele de secetă din vară sau din anii trecuţi, fenomenul de anul acesta a ajuns în atenţia oamenilor mai acut fiindcă din ce în ce mai mulţi au fost afectaţi: nivelurile lacurilor şi debitele râurilor au scăzut la cote nemaiîntâlnite în această generaţie, apa a fost raţionalizată, iar unele fântâni din Iaşi au secat după 100 de ani. „Ziarul de Iaşi” a discutat cu specialistul Ionuţ Minea, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) şi director la Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice şi de Monitorizare a Calităţii Mediului – Mădârjac, judeţul Iaşi. Acesta a explicat că nivelurile şi debitele scăzute din această perioadă nu sunt o reflecţie a secetei din vara anului 2022, ci o consecinţă a unei secete prelungite, de aproape 20 de ani, întreruptă de unii ani mai ploioşi, care a dus la o scădere foarte mare a nivelului apei din pânza freatică.

Trei factori majori: secetă toamna trecută, fără zăpadă iarna, precipitaţii puţine primăvară

Conf.dr. Ionuţ Minea coordonează un proiect de cercetare din 2020 pe tema vulnerabilităţii resurselor de apă din subteran, în contextul schimbărilor climatice regionale la nivelul Podişului Moldovei. Echipa de cercetători realizează măsurători la nivelul pânzei freatice din Podişul Moldovei, având 143 de puncte de observaţii–fântâni, pe care le monitorizează constant de doi ani. Concluziile nu sunt îmbucurătoare.

„În toamna anului trecut, în septembrie-octombrie, a fost o secetă la fel de puternică, dar nu s-a reflectat din punct de vedere social şi economic pentru că deja recoltele erau luate, iar problematica agricolă-economică a fost rezolvată. Însă încă de atunci am constatat că nivelul apei era deja foarte, foarte scăzut. Apoi, am avut o iarnă destul de secetoasă, cu cantităţi reduse de precipitaţii sub formă de zăpadă, care nu s-au mai infiltrat în subteran. Iar în prima parte a acestui an, pentru staţiile meteo din Iaşi, Botoşani sau Galaţi, a căzut doar 30-50% din cantitatea de precipitaţii care cădea în mod normal în această perioadă. Am avut 100 – 140 de litri / metru pătrat, faţă de 250 – 300 de litri / metru pătrat, cât era normal”, a declarat conf.dr. Ionuţ Minea pentru „Ziarul de Iaşi”

CONTINUARE AICI

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat