Un expert ieșean explică de ce au scăzut râurile și lacurile din județ la niveluri istorice. De ce ploaia de acum nu este suficientă

„Nu doar seceta de anul acesta e vinovată, ci perioada secetoasă din ultimii 20 de ani”

Spre deosebire de momentele de secetă din vară sau din anii trecuţi, fenomenul de anul acesta a ajuns în atenţia oamenilor mai acut fiindcă din ce în ce mai mulţi au fost afectaţi: nivelurile lacurilor şi debitele râurilor au scăzut la cote nemaiîntâlnite în această generaţie, apa a fost raţionalizată, iar unele fântâni din Iaşi au secat după 100 de ani. „Ziarul de Iaşi” a discutat cu specialistul Ionuţ Minea, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) şi director la Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice şi de Monitorizare a Calităţii Mediului – Mădârjac, judeţul Iaşi. Acesta a explicat că nivelurile şi debitele scăzute din această perioadă nu sunt o reflecţie a secetei din vara anului 2022, ci o consecinţă a unei secete prelungite, de aproape 20 de ani, întreruptă de unii ani mai ploioşi, care a dus la o scădere foarte mare a nivelului apei din pânza freatică.

Trei factori majori: secetă toamna trecută, fără zăpadă iarna, precipitaţii puţine primăvară

Conf.dr. Ionuţ Minea coordonează un proiect de cercetare din 2020 pe tema vulnerabilităţii resurselor de apă din subteran, în contextul schimbărilor climatice regionale la nivelul Podişului Moldovei. Echipa de cercetători realizează măsurători la nivelul pânzei freatice din Podişul Moldovei, având 143 de puncte de observaţii–fântâni, pe care le monitorizează constant de doi ani. Concluziile nu sunt îmbucurătoare.

„În toamna anului trecut, în septembrie-octombrie, a fost o secetă la fel de puternică, dar nu s-a reflectat din punct de vedere social şi economic pentru că deja recoltele erau luate, iar problematica agricolă-economică a fost rezolvată. Însă încă de atunci am constatat că nivelul apei era deja foarte, foarte scăzut. Apoi, am avut o iarnă destul de secetoasă, cu cantităţi reduse de precipitaţii sub formă de zăpadă, care nu s-au mai infiltrat în subteran. Iar în prima parte a acestui an, pentru staţiile meteo din Iaşi, Botoşani sau Galaţi, a căzut doar 30-50% din cantitatea de precipitaţii care cădea în mod normal în această perioadă. Am avut 100 – 140 de litri / metru pătrat, faţă de 250 – 300 de litri / metru pătrat, cât era normal”, a declarat conf.dr. Ionuţ Minea pentru „Ziarul de Iaşi”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer fragmentat
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
49 %
5.1kmh
74 %
S
18 °
D
16 °
lun
21 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat