back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1.1 C
Paşcani
Login

Un fost ministru francez, Michel Roussin, lanseaza o carte la Iasi

michel roussin

Maine, 12 noiembrie, incepand cu ora 18.00, in Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii se va derula un eveniment special, organizat de Ambasada Frantei in Romania, Institutul Francez din Iasi si Complexul Muzeal National Moldova (CMNM).

Michel Roussin, fost deputat, prefect si ministru al Cooperarii in Hexagon, va lansa lucrarea „Sur les traces du général Berthelot” – Pe urmele generalului Berthelot, aparuta la editura Guéna-Barley, anul acesta. Intreaga conferinta prilejuita de aceasta aparitie editoriala va avea loc si in prezenta Excelentei Sale Philippe Gustin, Ambasadorul Frantei in Romania.

„Tanar ofiter de Stat Major la Paris, la sfarsitul anilor ’60, Roussin scrie o lucrare despre Berthelot. In realizarea acesteia ia decizia de a veni in tara noastra, inclusiv la Iasi, pe urmele generalului care s-a facut remarcat aici in timpul Primului Razboi Mondial, mai intai pentru a conduce o importanta misiune militara, iar mai apoi in calitate de comandant al Armatei de la Dunare.

Asadar, autorul ne invita in cartea sa, la o dubla descoperire: cea a Romaniei lui Ceausescu si cea a generalului Berthelot, ghidati de Rodica, personaj ce ramane enigmatic”, arata reprezentantii Institutului Francez. Nascut la Rabat – Maroc in 1939, Michel Roussin a fost, pe rand, ofiter de jandarmi, prefect, deputat si ministru al Cooperarii in Guvernul Balladur, premier al Frantei intre 1993 si 1995.

 

Sursa: bzi.ro

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat