Legislativul local din Hârlău are un nou membru. Depunerea jurământului noului consilier, Eduard Lucian Andrieșcu, de la USR, a avut loc în ședința Consiliului Local de la sfârșitul lunii august. Alesul local a jurat cu mâna pe Biblie că va face tot ce îi stă putință pentru binele locuitorii orașului.
De precizat este faptul că noul consilier a venit în legislativ în locul fostului consilier, Gheorghe Onofrei.
În cadrul aceleași sedințe a fost prezentată o informare privind pregătirea unităților de învățământ pentru noul an școlar.
De asemenea, primarul a propus completarea contractului de delegare a serviciilor de apă și canalizare, alegerea noului președinte de ședință, completarea comisiilor de specialitate și acordarea unor premii elevilor din orașul Hârlău.
La finalul ședinței a fost supusă aprobării o rectificare bugetară, atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor.