Un pășcănean, profesor în accesarea de fonduri europene
A copilărit în Pașcani și nu poate uita cum erau acele vremuri comparativ cum își petrec timpul liber cei mici. Acum, la aproape 40 de ani, este un om realizat și alături de familia lui locuiește într-un oraș din Spania, acolo unde, la mii de km distanță de Pașcani s-a întâlnit cu o parte din cei cu care a copilărit.
Cătălin Tîrnaucă, a terminat facultatea de Matematică la București și acum este responsabil să explice în fața auditelor și responsabililor financiari europeni cum s-au cheltuit 2-3 milioane de euro pe an din banii UE în programe de cercetare.
Dar mai multe să aflăm în cadrul interviului, aici unde vorbește și despre diferențele între școala româneasă și cea din afară, despre pasiuni, despre lucrurile nebunești făcute.
Pentru început câteva cuvinte despre tine.
Sunt născut în Târgoviște, dar toate vacanțele și chiar mai mult, primii 7 ani de viață i-am petrecut pe strada Grădiniței la bunicii mei, la Pașcani, acolo unde am foarte multe rude. Sunt mai cunoscut drept Alin (cum mă striga toată lumea) sau Ionuț. Mi-am întemeiat propria familie. Sunt căsatorit de 12 ani și am doi copii: un băiețel Marc, de 6 ani, și o fetiță de 2 ani, Rebeca. Am terminat Secția Informatică la Facultatea de Matematică din București în 2002 (am schimbat în ultimul moment destinația inițială Iași), un master în statistică tot în București și doctoratul în Matematica Aplicată la Universitatea Rovira i Virgili în Tarragona, Spania, în 2016.
Pentru cei care nu te cunosc, care sunt cuvintele ce te descriu cel mai bine?
Timid, intuitiv, exagerat de meticulos, altruist, sensibil, încăpățânat, cu o capacitate mare de efort, bun ascultător și observator, foarte ambițios când sunt motivat. Dar cel mai bine cred că mă cunoaște cineva la o bere sau un pahar de vin, alături de o mâncare foarte bună (hobby-ul meu principal).
Dar să începem cu anii copilăriei, petrecuți în Pașcani. Cum erau? Ce amintiri îți vin acum în minte?
Atunci era un oraș foarte viu, tinerii, și lumea în general, se plimbau foarte mult seara prin centru. Exista multă verdeață, dar mă simțeam liber și foarte apreciat în gașcă. Amintirile sunt nenumărate, iar multe dintre ele nu le voi uita niciodata pentru că mi-au marcat, pozitiv, viața și personalitatea, bunica mea fiind una dintre persoanele pe care am respectato și iubito cel mai mult. De Pașcani mă leagă primele săruturi și iubiri adolescentine nevinovate, bătutul mingiei de dimineață și până seara prin toate parcările și pe terenul de sport de la școala 5 (nr acum e sala de sport), partidele de tenis de masă de la Casa Pionierului, furtul, alături de Bogdan R., de dude, mere și struguri de prin curțile oamenilor (în Vatră sau pe Aerodrom), primele lecții de pescuit la un iaz în Fântânele, locul unde am învățat să joc biliard, austriecii care ne dădeau abțibilduri în 1992 cu mondialul din 1990 (ne trezeam de la ora 7 și așteptam pe trotuar să vină cu microbuzul), serile interminabile de colind când primeam bani și prăjituri, meciurile dramatice la tenis cu piciorul, cu Renato, rivalitatea cu gașca lui Sergiu de cealaltă parte a străzii, discuțiile interminabile în miez de noapte în fața blocului, cele două geamuri sparte ale domnului Bandol, și multe, foarte multe, altele.
Diferențe enorme între ce era în urmă cu 20 de ani și ce e acum…
Da, într-un cuvânt – Internetul. Accesul instant la orice fel de informație și costurile relativ mici ale tecnologiei au schimbat foarte mult societatea și piața muncii. Lumea în care trăim e mult mai dinamică, stresată, mobilă, competitivă, nesigură și dependentă de informație de orice fel. Nu știu dacă mai există vreun părinte care să își lase copilul cu orele nesupravegheat în fața blocului sau bătând mingea, cred că imediat se sesizează vreo televiziune sau Protecția Copilului. Sau ce copil sau adolescent își poate imagina viața fără calculator, jocuri electronice, WhatsApp, Facebook…
Ca de obicei se leagă prietenii în anii copilăriei, ai mai ținut legătura cu cineva din Pașcani?
Desigur, chiar în afară de rude. Cu Renato, prietenul meu cel mai bun din Pașcani încă mă leaga o conexiune speciala. Vorbim mult mai rar, dar când vin acasa mereu face efortul și vine în Pașcani. Ne urmărim pe Facebook și ne felicităm pe telefon la ocazii speciale. Pot spune că mi-am făcut un prieten extraordinar pe viață ceea ce e foarte greu, ne leagă o conexiune speciala. De asemenea, în Tarragona m-am întâlnit întâmplator pe stradă cu Cristina si Ciprian Boboc după ce nu îi mai văzusem de aproape 10 ani. Asta se întâmpla prin 2004. Încă mai vorbim și ne vedem la un suc atunci când vizităm sau mergem în vacanță la Tarragona.
Din România ai decis să pleci în Spania. Cum ai ajuns acolo, prin ce împrejurări și cu ce te ocupi?
Voiam să îmi fac doctoratul în România lucrând ca profesor de informatică în București. Între timp am cunoscut-o pe soția mea, la o petrecere in decembrie 2003, iar ea fusese deja acceptată în Tarragona la doctorat, urmând să înceapă în martie 2004. În mai deja am cerut-o de soție după o cursă cu autobuzul București-Tarragona (practic am mers 5 zile în autobuz doar ca să stau 12 ore și să îi prezint inelul, fără ca ea să aiba habar că o să mă vadă și că am un plan „diabolic”). M-am căsătorit în august, am realizat după o lună că nu pot sta fără soție și am aplicat la același doctorat. În noiembrie mi-am dat demisia și am plecat cu o viză de studii în Spania (încă era foarte greu de călătorit pe vremea aia). De 7 ani ne-am mutat cu serviciul în Santander, în nordul Spaniei, la universitatea de aici. Teza de doctorat mi-am scris-o aici pe o durată de 5 ani, dar sunt foarte mândru acum de cum a ieșit (aviz plagiatelor din România). Soția e profesoară, iar eu lucrez în administrație făcând ceva distinct de cariera pentru care m-am pregătit aproape toata viața: sunt gestionarul financiar a 17 proiecte de cercetare între Universitatea din Cantabria și Uniunea Europeană (alături de alți parteneri). Mai simplu spus, sunt responsabil să explic în fața auditelor și responsabililor financiari europeni cum s-au cheltuit 2-3 milioane de euro pe an din banii UE. M-am specializat între timp și în scrisul părții de gestiune a propunerilor care sunt trimise Uniunii pentru a fi finanțate.
Ai apucat să vezi diferențele între școala româneasă și cea din afară. Care ar fi atuurile și pentru una și pentru cealaltă? Dar minusurile?
Am avut șansa să fac diferite stagii de câte 4 luni în Japonia, Statele Unite și Finlanda. Am avut colegi din foarte multe țări și am putut schimba idei. În România sistemul se bazează foarte mult pe memorizare, disciplină și lucru suplimentar. Profesorii lucrează foarte mult cu cei sclipitori și ignoră alte valori. Exista mereu mania comparației (uite X cum a făcut n probleme, iar tu nu ești în stare de nimic), lucru care poate fi demoralizator pentru un tânăr sau copil. Apoi e inuman să dai unui copil 20 de probleme de trigonometrie dintr-o culegere pentru a doua zi. În nordul Europei se lucreaza foarte mult liber (se propun mereu diferite teme, iar elevii pot alege oricând, oricare dintre ele). Se lucrează foarte mult pe bază de experimente și practică copiii fiind încurajați mereu să învețe singuri, să se străduiască, să își folosească creativitatea și să își dezvolte capacitățile cognitive. Ideea e ca nu e musai sa excelezi într-un anumit domeniu, în plus nu toată lumea e făcută sa fie doctor, economist sau avocat, chiar dacă sunt meserii bănoase. Sistemul anglo-saxon e cel mai dezvoltat și competitiv, copiii având nenumărate facilități, resurse și libertate. Din păcate, totul costă, taxele sunt mari și rămâi cu datorii la bănci toată tinerețea). Nu am văzut studenți sau elevi care să stea la școală mai mult ca în Japonia, câte zece ore, inclusiv sâmbăta. Poate nu întâmplator sunt în top deși este o țară înconjurată de ape și fără resurse materiale. Și apropo, sportul e una dintre cele mai importante activități în școlile de afară asta spre deosebire de România unde se tot scot ore (de exemplu, în Spania e prevăzut în Constituție, iar copiii sunt obligați miercurea să facă yoga, excursii în parc sau gimnastică).
Dacă cineva dorește să urmeze cursurile universitare în afara țării (România) ce sfaturi le-ai da?
Să își urmeze visul și să nu aiba remușcări. Sistemul e diferit, dar vor face față cu brio, românii fiind foarte adaptabili si cu o capacitate de efort extraordinară. Inclusiv studenților care au început deja facultatea. Chiar dacă nu sunt bani mulți, Erasmusul oferă o experiență umană unică și contacte din diferite medii. Mobilitatea va deveni o caracteristica determinantă atunci când cauți un job, plus că îți oferă șansa de a asimila diferite culturi, contacte și experiențe de viață.
Încotro școala românească?
Pe un drum neasfaltat, în sens contrar autostrăzii. Ar trebui o schimbare radicală, mai multe investiții, mai multă încredere, joc și responsabilitate acordate copiilor.
La ce proiecte lucrezi?
Trebuie să găsesc timp să scriu pe blog despre călătoriile și experiențele personale, multă lume aprecia însemnările mele. Am în plan niște cursuri online de nutriție dar și multe alte proiecte, lucruri care îmi aduc satisfacție și să mă fac fericit pe lângă familie.
fotografii – arhivă personală Catălin Tîrnauca