Ştiu cu adevărat profesorii ce fac elevii lor? Ca să afle acest lucru, profesorul american Grant Wiggins a petrecut două zile cu doi elevi, unul dintre ei fiind chiar fiica lui. A ajuns la concluzia că a făcut nişte greşeli enorme în cariera sa de profesor, pentru că nu s-a pus niciodată în pielea unui elev.
„Am făcut o greşeală teribilă”, îşi începe scrisoarea profesorul Grant Wiggins, din New Jersey, expert în educaţie: „Am aşteptat 14 ani să fac ceva ce trebuia să fac din primul an la catedră: să fiu umbra unui elev, pentru o zi”.
Profesorul spune că este pentru prima oară când lucrează într-o şcoală, dar nu predă cursuri, ci îi antrenează pe ceilalţi profesori cum să îşi educe elevii, relatează Washington Post. La acest job, directorul i-a sugerat să ia rolul unui elev pentru două zile: să facă într-o zi tot ce face un elev de clasa a X-a, iar în altă zi tot ce face unul de clasa a XII-a.
Orarele erau astfel – începea la 7.45 şi se terminau la 14.45. Pentru clasa a X-a o oră jumătate de geometrie, apoi de spaniolă, 45 de minute pauza de prânz, apoi o oră jumătate de istorie şi la fel pentru ştiinţe integrate. Pentru clasa a XII-a, orarul începea cu matematica, apoi chimia, apoi pauza de prânz, apoi engleza şi afacerile.
Prima mare observaţie a profesorului: elevii stau jos toată ziua, iar statul jos este obositor. „Nu mi-a venit să cred cât de obosit am fost după prima zi. Am stat jos toată ziua, cu excepţia mersului din clasă în clasă. Uităm asta ca profesori, pentru că stăm mult în picioare, la tablă, mergem când vorbim, ne învârtim printre elevi…”, a scris profesorul.
La sfârşitul zilei, profesorul căsca mult şi îşi dorea mult să facă mişcare sau măcar să se întindă. Era obosit, dar nu la modul în care eşti după o zi productivă, ci era o oboseală letargică. S-a dus acasă şi tot ce a mai putut să facă a fost să se uite la televizor şi să se culce la 20.30.
Ce ar schimba profesorul: ar introduce mişcare fizică obligatorie la jumătatea orei de curs; ar monta un inel de baschet în spatele clasei şi i-ar pofti pe elevi să se joace la începutul şi la sfârşitul orei; ar introduce o activitate de curs care să implice mişcarea.
A doua mare observaţie a profesorului: elevii de liceu stau pasivi şi ascultă aproximativ 90% din durata cursurilor.
„Nu doar statul jos mă obosea, ci şi timpul petrecut atât de mult absorbind informaţie, fără să fac nimic cu ea”, spune profesorul.
Ce ar schimba: ar oferi lecţii scurte cu implicarea elevilor, cu activităţi care să evalueze absorbirea informaţiei; ar folosi un cronometru de câte ori ar începe să vorbească şi elevii l-ar urmări, iar când acesta dă alarma, el s-ar opri; ar începe fiecare oră cu întrebări din partea elevilor, generale sau născute din neînţelegerea lecţiilor precedente, i-ar pune să le scrie toate pe tablă apoi în grup să aleagă cu care întrebare să înceapă.
A treia mare descoperire a profesorului: ca elev, te simţi ca o pacoste.
„Am pierdut şirul de câte ori ni s-a spus să tăcem, să fim atenţi. E normal, profesorii au un timp limitat, dar de-a lungul zilei începi să te simţi prost faţă de elevii cărora li se tot spune să fie atenţi, pentru că ei reacţionează aşa din cauză că stau şi ascultă toată ziua. E foarte greu să faci asta şi aşa ceva nu li se cere adulţilor. Nu e pentru că suntem plictisitori, ci pentru că ei stau deja de mult timp ascultând”, spune profesorul.
Ce ar schimba profesorul: ar apela la experienţa de părinte şi ar folosi răbdarea şi dragostea aceea pentru elevii care au întrebări, pentru că întrebările sunt o cale de a crea o legătură cu un elev, o uşă pe care o poţi închide în nas sau o poţi deschide mai larg; nu ar apela niciodată la sarcasm în public şi i-ar pune pe elevi să îi atragă atenţia dacă ar face-o; la examene, ar stabili o perioadă de 5 minute de citire în care elevii pot întreba ce vor ei, dar nimeni nu ar avea voie să scrie, pentru a clarifica toate nelămuririle despre examen.