back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Universităţile din Iaşi se unesc pentru un proiect unic în ţară. Vor să-şi deschidă porţile pentru 10.000 de tineri

Cele cinci instituţii de învăţământ superior de stat din Iaşi au anunţat un proiect inedit prin care vor să atragă atenţia cât mai multor elevi din întreaga ţară.

Sub motto-ul „Iaşi, oraşul studenţiei tale. Porţi deschise la universităţile ieşene”, în perioada 21 – 25 aprilie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” îşi vor deschide porţile pentru elevii care vor să afle ce înseamnă viaţa de student la Iaşi.    „Scopul proiectului este ca Iaşul să rămână un punct de atracţie pentru tinerii absolvenţi ai liceelor şi colegiilor din Moldova şi, poate, şi din alte judeţe din afara acestei regiuni. Este prima dată când reuşim să facem un astfel de proiect comun. Sunt convins că rezultatele se vor vedea”, a declarat primarul Mihai Chirica, municipalitatea ieşeană fiind cea care coordonează proiectul. Grupul ţintă ar fi 10.000 de elevi din toată regiunea care ar putea ajunge la Iaşi în acea perioadă pentru a vedea cum se învaţă şi cum se trăieşte în acest oraş, astfel încât centrul universitar să fie ales de tot mai mulţi tineri.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat