USR refuza să îl sprijine pe Marius Pintilie – PNL, la Primăria Paşcani. Are probleme si este contestat!

USR Paşcani a refuzat o alianţă electorală cu liberalii, la alegerile locale din 27 septembrie. Negocierile au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la invitaţia organizaţiei PNL. Au fost două runde de discuţii, sâmbăta şi duminică, fiecare partid fiind reprezentat de patru membri, conform unor surse neoficiale.

Liberalii păşcăneni au solicitat o alianţă de dreapta pentru a sprijini candidatura lui Marius Pintilie la Primăria Paşcani, în lupta electorala cu Dumitru Pantazi, actualul edil şi preşedinte al organizatiei locale a PSD.

Prin urmare Mioara Petrescu – foto,  de la USR ar fi trebuit să îşi retragă candidatura iar pentru Consiliul Local să fie prezentată o listă comună.

Oferta a fost refuzată. Conform unui comunicat de presă, USR nu ar fi de acord cu o alinta politica nici după alegerile locale, importantă mai ales pentru desemnarea noului viceprimar. În schimb formaţiunea politică a anunţat că este posibilă o colaborare postelectorală, strict pe proiectele depuse şi susţinute în Consiliul Local, pentru dezvoltarea municipiului.

“Având în vedere contextul politic național și local, inițiativa PNL Pașcani privind o colaborare cu USR Pașcani pentru a uni forțele politice de dreapta, necesitatea unei colaborări în alcătuirea viitorului Consiliu Local pe termen lung, vă comunicăm următoarele: Fiecare echipă de negociere a primit mandat din partea filialelor proprii locale și județene pentru a iniția discuții având ca scop declarat colaborarea în plan politic; Discuțiile s-au purtat pe parcursul a mai multor runde de negocieri; De fiecare dată s-a solicitat acordul filialelor județene privind punctele discutate în negociere; La finalul negocierilor s-a ajuns la concluzia că pe viitor cele două filiale vor colabora postelectoral, strict pe proiectele depuse și susținute în viitorul Consiliu Local pentru dezvoltarea municipiului Pașcani și în interesul acestuia. Reafirmăm dorința USR Pașcani de a se constitui ca o alternativă puternică în viața politică pășcăneană prin proiectele și principiile sale.”

De cealaltă parte useristii ar fi solicitat trei mandate de consilier local si postul de viceprimar dupa ce, initial, au cerut sprijinul liberalilor pentru candidatul lor la Primăria Paşcani.

Mioara Petrescu, singura femeie care a anunţat că intră în cursa electorală a spus într-o emisiune la BIT TV ca PNL Paşcani ar trebui să aibă candidat de la USR pe motiv ca ea ar fi mai potrivită pentru acesta funcţie.

„… Aşa cum am mai transmis o dată, cred că ar fi bine că, acum, PNL-ul să aibă candidat de la USR, pentru că este mai bine…! Dumnealui mai are nişte probleme… am înţeles, este contestat de unii… Cum să vă spun, mergând pe stradă, stând de vorbă cu unii şi cu alţii lumea nu prea… Dimpotrivă, doreşte o figură nouă, nu neapărat am spus că este vorba despre mine! Doreşte un om care, cu adevărat să se poată dedica activităţilor din oraş, permanent. Da, şi ştiu ce vorbesc! – Răspuns la întrebarea dacă se considera mai bună, mai în măsură să rezolve provocările din Primărie)”

Menţionăm că PNL Paşcani a refuzat să dea amănunte despre aceste negocieri dar a anunţat o conferinţă de presă, marţi 4 august de la ora 11.30.

 

 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat