Vacanță în siguranță! Vezi ce recomandă poliția

Vacanță în siguranță !

Se apropie vacanţa mare! Copiii ies de sub supravegherea profesorilor şi chiar ajung să petreacă o parte din timpul lor fără a fi supravegheaţi de către un adult. Mai mult, interesul lor manifestat pentru joc, în special în aer liber, pentru plimbări cu bicicleta sau rolele, precum şi deplasările în excursii, tabere şcolare, fac ca aceştia să fie predispuşi riscului rutier mai mult ca oricând. Lipsa conştientizării pericolului pe strada ii face pe cei mici posibile victime ale accidentelor rutiere.
Dinamica accidentelor de circulaţie în care suntimplicaţi minorii, relevă vulnerabilitatea acestora în faţa pericolelor din trafic, iar principalele cauze de producere a accidentelor în care sunt implicaţi minorii, la nivelul judeţului Iaşi, sunt traversarea neregulamentară de către pietoni, neacordarea priorităţii pietonilor şi deplasarea neregulamentară pe carosabil.
În acest context, poliţiştii rutieri recomandă părinţilor să acorde o atenţie sporităsupravegherii minorilor pe durata vacanţei şcolare, permanent să le explice pericolele din trafic şi modul în care se pot proteja în faţa acestora, să îi îndrume în alegerea locurilor de joacă şi să îi înveţe principalele reguli de circulaţie adaptate vârstei lor.
De asemenea, se recomandă conducătorilor auto adoptarea unui comportament rutier preventiv, în special în zonele intens populate de copii, întrucât capacitatea acestora de a percepe distanţele sau vitezele de deplasare ale autovehiculelor este mai redusă şi pot avea reacţii imprevizibile în trafic.
Poliţiştii rutieri vin şi cu o serie derecomandări adresate elevilor, respectiv:
– Jucaţi-vă în siguranţă! Strada nu e loc de joacă!
– Traversaţi strada doar prin locurile special amenajate, cu respectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor rutiere sau a semaforului electric, dar doar după ce v-aţi asigurat corespunzător!
– Deplasaţi-vă doar pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers!
– Mergeţi cu bicicletele sau rolele în spaţii special amenajate, ferite de traficul auto!
– Pe durata deplasării în excursii cu mijloacele de transport în comun, rămâneţi aşezaţi pe scaun, cu centura de siguranţă fixată, fără a incomoda conducătorul auto şi respectaţi toate regulile stabilite de însoţitor!

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.5 ° C
14.5 °
14.5 °
32 %
5.3kmh
8 %
vin
14 °
S
11 °
D
11 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat