Valeriu Gheorghiţă: Valul 4 ne-a lovit foarte tare. În fiecare zi, Covid omoară 10 români pe oră

Şeful campaniei de vaccinare din România a primit a 3 doză de vaccin la Spitalul Carol Davila din Bucureşti. Valeriu Gheorghiţă susţine că valul 4 a lovit foarte tare România şi că, în fiecare zi, mor 10 români pe oră.

„Am primit doza 3, îi mulţumesc doamnei asistente, prima persoană care s-a vaccinat, este şi persoana care mi-a facut şi prima, şi a doua doză. Multumesc personalului.

Astăzi avem peste 258.000 de persoane care au primit doza de rapel, sunt date cât se poate de clare, doza trei este pentru persoane vulnerabile, cu risc mare. Nu pot să nu-mi aduc aminte data de 27 decembrie când s-a lansat campania de vaccinare.

Valul 4 ne-a lovit foarte tare

Da, vaccinurile au fost dezvoltate în timp record, avem o soluţie, vaccinurile sunt noi pentru că boala este nouă, dar cercetatorii au ani de cercetare. Este cât se poate de clar că valul 4 ne-a lovit foarte tare. Ieri a fost o zi complicată cu peste 330 de morţi Covid este boala care în fiecare zi omoară 10 români pe oră. Avem nevoie de sprijinul, înţelegerea oamenilor de acasă pentru că lupta nu se poate câştiga în spital. Trebuie să evitam dezbinarea, avem nevoie ca oamenii să ne acorde încredere, medicilor care au fost sprijinul nostru.

Trebuie să evităm să ne lăsăm induşi în eroare, din surse obscure, de la persoane care au apărut peste noapte şi nu trebuie să lăsăm garda jos, va fi extrem de complicat să depăşim acest val 4. Lupta nu va fi în felul acesta câştigată. Ne uităm la toate sistemele de sănătate, toate au fost depăşite. Ne uităm la raportările zilnice, mâine pot să fie prietenii noştri, cei dragi nouă, fiecare persoană care se vaccinează, va da posibilitatea altor persoane cu alte boli să fie tratate. Să aveţi încredere în noi, indiferent de situaţia pe care o avem astăzi în România”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
77 %
5.1kmh
100 %
J
5 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat