Joi, 4 februarie, ora 17.00, la Galeria de Artă Arcadia, Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” Paşcani, va avea loc lansarea ultimului volum semnat de Varujan Vosganian, Cartea poemelor mele nescrise, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitat alături de autor: Cassian Maria Spiridon.
Iată că admiratorilor Cărţii şoaptelor, care aşteptau un nou roman, Varujan Vosganian le face un dar surprinzător: un volum de poezii. Şi, totuşi, nu atât de surprinzător dacă avem în vedere că noua Carte a poemelor mele nescrise este o meditaţie asupra aceloraşi teme profunde ale condiţiei umane: naşterea şi moartea, iubirea şi melancolia, relaţia cu divinitatea şi cu istoria.
Cartea poemelor mele nescrise ne vorbeşte despre generaţia tristă a copiilor născuţi după război şi căreia evenimentele din 1989 nu i-au atenuat dimensiunea tragică. Dar evocă, în acelaşi timp, condiţia poetului într-o lume lipsită de autenticitate. Ne-o spune autorul însuşi:
„Poezia se scrie la persoana I. Ea este o artă a sincerităţii, o continuă mărturisire. O spovedanie fără cuminecătură, căci poetul nu primeşte nimic în schimb şi nu poate fi iertat pentru darurile sale.
Cum se poate, aşadar, povesti viaţa unui poet, lăsînd la o parte orice altceva ştim despre el, şi recompunînd-o din versurile sale? Cartea poemelor mele nescrise este, în ce mă priveşte, o încercare de acest fel.
În Cartea poemelor mele nescrise, eu sînt mai ales ceea ce nu am putut împlini. Asta înseamnă că destinul trebuie asumat fără încetare, dar că nu trăim niciodată de ajuns pentru a-l duce pînă la capăt. Cineva, într-o altă lume, continuă să-l trăiască ori să-l scrie pentru noi.”
Potrivit comentatorilor săi de pînă acum, Cartea poemelor mele nescrise este, prin ţinuta sa ideatică şi stilistică, un volum de excepţie. Dincolo de spaţiul public cu care ne-a obişnuit pînă acum, Varujan Vosganian ne propune, prin acest nou volum, o incursiune tulburătoare în spaţiul intim al poeziei sale.
„Un volum cum n-am citit de mult. Sigur i-ar fi plăcut şi lui Mircea Ciobanu, dascălul întru poezie al autorului, al cărui duh al marii poezii se resimte, însă fără nimic epigonic; spun asta anume pentru a indica rădăcina metafizică, cea mai nobilă în viziunea mea, de unde urcă Varujan Vosganian ca poet între vîrfurile liricii contemporane, exprimînd ca nimeni altul condiţia tragică a generaţiei noastre. Prin cartea de faţă, Varujan Vosganian atinge, ca poet, măsura prozatorului ce-a dat magnificul roman Cartea şoaptelor, care i-a adus atîta faimă, pînă în pragul Premiului Nobel.” (Marian Drăghici)
„Varujan Vosganian scrie o poezie a temelor «mari»: relaţia cu divinitatea, cu neamul său (armenesc), cu istoria, cu iubirea, cu moartea. Vocea autorului Cărţii şoaptelor rămîne însă inconfundabilă: cînd muzical-armonioasă, de frac şi joben, ca pentru o scenă de operă, cînd blîndă şi sapienţială, de înţelept străvechi, şoptindu-le neofiţilor strînşi în jurul focului. Aici, în poezie, prefer vocea autoironică sau obosit-emoţionată a însinguratului care vorbeşte cu zidul, cu mama sau cu Dumnezeu. Lepădîndu-şi straiele publice, Varujan Vosganian este un poet tulburător: «Îmi îngrop faţa în palme, înmormîntarea/ cea de toate zilele».” (Gabriela Gheorghişor)
„A devenit tot mai dificil de distins poezia autentică de cea «făcută», altfel decît supunînd textele la proba timpului şi a relecturii. În acest peisaj adesea înşelător, Varujan Vosganian este cu adevărat un poet care nu ignoră «de ce-ul lumii», pentru a sări direct la «cum scriu». Dimpotrivă: conştiinţă tulburată de fragilitatea condiţiei umane, el se luptă cu Neantul prin intermediul discursului poetic. Îmi place foarte mult sinceritatea din acest volum excepţional. Niciun cuvînt nu e în plus în poemele lui Varujan Vosganian, creator care redă poeziei funcţia ei iniţială: aceea de a ne lega, prin cuvînt, de Marele Tot.” (Răzvan Voncu)
Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri: Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi volumele de proză: Statuia comandorului (nuvele – Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman – Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele – Editura Polirom, 2013).
Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.
Comunicat de Presa