Veste bună pentru elevii din comuna Lespezi. Școala nouă din Heci va fi data în folosință
Peste 300 de copii vor învăța din toamnă într-o școală nouă. Până atunci, administrația locală prognozează că vor fi finalizate lucrările, iar elevii se vor bucura de săli de clase dotate și mobilate corespunzător.
Școala gimnazială din satul Heci, comuna Lespezi este aproape gata. Mai sunt câteva lucrări de finisare, însă elevii, de la cei de grădiniță până la cei de clasa a VIII a, vor învăța din toamnă în noua clădire care a fost consolidată și reabilitată cu fonduri europene, pe parcursul a mai bine de patru ani de zile.
În noua clădire de peste 1.200 mp sunt 13 săli de clasă, din care un laborator științific și un cabinet de informatică. Nu lipsesc vestiarele, arhiva, cancelaria, secretariatul si biroul directorului. În toate clasele va fi mobilier nou, căldura va fi în sistem centralizat, iar grupurile sanitare sunt deja făcute în incinta unității de învățământ.
Școala este construită în așa fel încât copii au loc și pentru meditații. Din toamnă se dorește ca elevii să urmeze cursurile școlii într-un singur schimb, de la ora 8 până la 14.00.
Menționăm că termenul final de execuție a lucrărilor făcute de firma SC IRIGC Impex București este de 1 septembrie 2016.