Veste buna pentru cadrele didactice. Acestea vor primi drepturile salariale anulate in urma cu cativa ani, zilele urmatoare, iar pana in sarbatori, un sindicat de invatamant din judet, va oferi cadouri membrilor.
Profesorii din judetul Iasi, care au obținut în instanță decizii definitive și irevocabile pentru achitarea drepturilor salariale anulate în 2008, își vor primi banii până la sfârșitul săptămânii viitoare. Este vorba despre majorarea salarială de 34% acordată la începutul crizei economice și care ulterior nu a mai fost aplicată. Dascălii au de încasat sume care ajung până la 10.000 de lei.
Iar profesorii care fac parte din Sindicatul „Spiru Haret” vor primi un cadou in semn de respect pentru activitatea școlară din acest an.
Pentru aceste daruri, Sindicatul cheltuie aproape 300 milioane de lei.
Mentionam ca in sindicatul „Spiru Haret” judetul Iasi sunt aproape 3.000 de cadre didactice inscrise.