back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-4.3 C
Paşcani

Veşti bune pentru cine vrea să-şi cumpere o locuinţă in România. „În iulie, cinci din şase mari oraşe au consemnat scăderi ale preţurilor apartamentelor”

În a doua lună de vară, preţurile solicitate pentru apartamentele (noi şi vechi) disponibile spre vânzare la nivel naţional s-au diminuat cu 1,8% faţă de luna anterioară, cinci din şase centre regionale consemnând scăderi – moderate – ale preţurilor apartamentelor, anunţă imobiliare.ro.

Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.309 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.333 de euro pe metru pătrat la finele lui iunie). Cu o singură excepţie, majoritatea centrelor regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au consemnat, spre deosebire de lunile anterioare, reduceri de preţ – acestea au fost, însă, moderate. Pe segmentul apartamentelor vechi au avut loc scăderi în toate cele şase mari oraşe ale ţării, în vreme ce, pe segmentul nou, au fost înregistrate şi majorări. „Marjele de scădere consemnate luna trecută în marile centre regionale s-au situat sub media naţională de 1,8%, care ia în calcul mai multe oraşe din ţară. Faptul că cinci din cele şase mari oraşe s-au înscris pe o traiectorie descendentă a preţurilor, deşi datele statistice indică o revenire a activităţii de tranzacţionare – avem o creştere inclusiv în iulie faţă de iunie- poate fi pus pe seama efectelor perioadei de lockdown dar şi că ne aflăm, totuşi, în plin sezon estival, mulţi români profitând de menţinerea măsurilor de «relaxare» pentru a merge mai repede în vacanţă.”, subliniază Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

citeste continuarea pe businessmagazin

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.3 ° C
-4.3 °
-4.3 °
82 %
2.6kmh
100 %
vin
-4 °
S
-1 °
D
5 °
lun
6 °
mar
5 °

Niciun articol afișat