Veşti bune pentru Vânătorii de asteroizi de la Liceul Teoretic „Miron Costin” Paşcani!

C.P. Zilele acestea organizaţia International Astronomical Search Collaboration a inclus o descoperire efectuată de elevii noştri, în campania din perioada 17 ianuarie – 13 februarie 2020, în categoria „provisional discovery”. Este vorba de un asteroid din centura principală de asteroizi dintre planetele Marte şi Jupiter, numele provizoriu fiind „2020 BC27”. Elevii implicaţi în descoperire sunt Alina Duca din clasa a XII-a, Gabriela Bocovanu din clasa a X-a şi Lăcrămioara Vîntur tot din clasa a X-a.

Trebuie menționat că aceste descoperiri trebuie să mai treacă prin niște filtre de verificare de către astronomi specializați înainte de a fi incluse în catalogul internațional al „planetelor minore”, cum mai sunt numiți asteroizii. În cazul în care o descoperire a școlii noastre este dovedită a fi un asteroid neidentificat încă, ni se va solicita să îi atribuim un nume. Mai merită de menționat că anual în campanie participă câteva sute de școli din câteva zeci de state ale lumii, din România, școala noastră fiind singura care a participat nouă ani la rând.

În perioada 23 martie – 27 aprilie 2012, o echipă de elevi ai Liceului Teoretic „Miron Costin” Pașcani, coordonată de profesorii Ion Cazacu-Davidescu și Ramona Marinescu, a participat pentru prima dată în cadrul programului educațional internațional „The International Astronomical Search Collaboration (IASC)” la Campania aniversară de căutare de asteroizi „Global Astronomy Month 2012”.

 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat