Ce ne determina sa ignoram oamenii de stiinta, dar sa facem plecaciuni in fata unor guru de Facebook? De ce dam credit necunoscutilor care au probleme sa puna cratima la locul ei si i-ul potrivit acolo unde trebuie?
Cand actualul episod din istoria omenirii isi va fi gasit loc in manualele de istorie, numele lui Boris Johnson nu va putea lipsi. Fie si doar intr-o nota anecdotica, date fiind circumstantele care l-au determinat sa isi reconsidere politica guvernamentala fata de ceea ce premierul britanic numeste acum „cea mai rea criza de sanatate publica a unei generatii”.
Dar daca Boris Johnson nu ar fi trecut personal prin episodul infectarii cu virusul corona? Ar fi continuat sa caute succesul politic facil, acceptand sa le faca pe plac votantilor nesofisticati si sa ignore dimensiunea reala a problemei? Daca ar fi prelungit indiferenta, cat de mare ar fi fost, la circa 100 de zile de la izbucnirea pandemiei in Europa, bilantul britanic, trecut in ciuda tuturor incercarilor de a stavili extinderea crizei sanitare de 30.000 de victime – sau, poate, limitat la acest nivel tocmai datorita restrictiilor venite dupa ce populismul ieftin a trecut prin masinarii de ventilatie si resuscitare medicala?