Vicepreşedintele Comisiei Europene: Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are „pașaport COVID” „mai bine să nu pornească la drum”

Comisia Europeană vrea să finalizeze certificatul digital de vaccinare până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai, „pentru a nu pierde vara”, a anunțat marți vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas. „Pașaportul COVID” va permite o mai bună mobilitate între statele UE, în contextul pandemiei COVID-19. Vicepreședintele CE avertizează că cei care nu vor avea un astfel de document „mai bine să nu pornească la drum” prin Europa. 

„Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR”, a spus comisarul european Margaritis Schinas, după o întâlnire cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili.

„Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara şi pentru inaugurarea FITUR”, a adăugat el, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor „dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate”.

Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
68 %
2.5kmh
100 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat