Viceprimarita, despre investiţii extrabugetare. Proiectul pentru Palatul Cantacuzino este eligibil dar în aşteptare, am obţinut 5,7 milioane pentru strada Gării. Consilierul Bodoasca dezinformează

Primăria Paşcani reacţionează la criticile făcute de un consilier din opoziţie, într-o recentă emisiune tv, cu privire la capacitatea administraţiei locale de a accesa fonduri europene. Viceprimarita Gabriela Nedelcu a organizat joi  o conferinţă de presă unde a explicat stadiul în care se afla fiecare proiect de finanţare iniţiat de instituţie. Ea a precizat că liberalul Claudiu Bodoasca ar fi încercat să dezinformeze opinia publică cu privire la proiectele executivului local şi că nu ar cunoaşte mecanismele de atragere a fondurilor europene.
De exemplu, proiectul pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino a fost declarat eligibil, deci a îndeplinit toate condiţiile de finanţare, dar a rămas pe lista de aşteptare. Asta deoarece alte şapte cereri depuse de biserici sau mănăstiri – monumente istorice, au obţinut punctaje mai mari iar banii au ajuns doar ele.
Gabriela Nedelcu spune că din momentul în care au fost întocmite primele documentaţii, până la evaluare, proiectul a suferit modificări din cauza schimbării regulilor din ghidul de finanţare, nu a funcţionarilor din Primărie. Viceprimarita sustine că municipiul Paşcani are toate şansele să obţină finanţarea solicitată, 17 milioane de lei, fie din banii rămaşi în urma licitaţiilor şi redistribuiţi, fie prin  suplimentarea bugetului aşa cum au anunţat oficialii ministerului.
O altă cerere de finanţare care a dat bătăi de cap administraţiei păşcănene este cea privind reabilitarea termică a doua şcoli. A trecut de primele două etape de evaluare doar proiectul pentru Şcoala Iordache Cantacuzino, cel pentru Şcoala Generală Lunca Paşcani fiind respins pe motiv că la clădirea şcolii a fost anexat un grup sanitar. Reprezentantul Primăriei spune că banii cheltuiţi pentru documentaţii nu sunt pierduţi şi că proiectele pot fi depuse, din nou, pentru obţinerea de alte surse de finanţare sau chiar pentru realizarea lor din bugetul local.
Nici în cazul cererilor de finanţare pentru amenajarea unor spaţii verzi, criticile consilierului PNL nu ar fi adevărate, susţine Gabriela Nedelcu. Ele nu au fost depuse pentru că încă nu au fost finalizate documentaţiile cadastrale necesare la dosar.
Întrebata de ce până acum nu a reuşit să atragă fonduri europene reprezentanta Primăriei a explicat că ghidurile de finanţate au fost publicate abia în prima parte a anului 2016, cu multe schimbări ulterioare şi că de atunci au fost parcurse etapele administrative de licitaţie şi întocmire a documentatiilor necesare.

Informaţia a fost confirmată şi de Mirela Pavel, funcţionarul public responsabil cu astfel de proiecte. Mai mult în astfel de cazuri trec ani de zile de la depunerea cererii de finanţare până la aprobare şi realizarea investiţiilor.

De exemplu pe timpul fostei administratii Planul de dezvoltare a zonei Vale a fost depus în 2009, cererea de finanţare a fost semnată în 2011 iar investiţia a fost realizată câţiva ani mai târziu. Gabriela Nedelcu spune că nu funcţionarii publici ar fi responsabili de un eventual eșec, ci specialiştii care realizează proiectele de finanţare cu care Primăria încheie contracte în urma licitaţiilor, nu la alegere.

În acelaşi context viceprimarita Gabriela Nedelcu a subliniat că administratia locală este interesată şi face eforturi pentru atragerea de fonduri extrabugetare din care să fie realizate o serie de investiţii publice. Ea a precizat că, de curând,  Primăria a semnat un contract de finanţare de 5,7 milioane de lei din fonduri guvernamentale, pentru reabilitarea străzii Gării.
Menţionăm că anul viitor va începe proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Paşcani, în valoare de peste 13 milioane de euro din fonduri europene.
Consilierul Claudiu Bodoasca e precizat pentru BIT TV ca nu a urmărit declaraţiile viceprimarului şi că nu are nici un comentariu de făcut.

PULSUL ZILEI

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...
Paşcani
cer senin
5.8 ° C
5.8 °
5.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
12 °
lun
5 °

Niciun articol afișat