VIDEO – A doua zi de sărbătoare la Pașcani. Margareta Clipa, Nicoleta Nucă, Delia și un show de lasere

Seară incendiară la Paşcani. Mii de păşcăneni dar şi locuitori din comunele învecinate au participat la concertul organizat de administraţia locală pe Stadionul Municipal.

Debutul spectacolului a fost făcut în jurul orei 17.30 de Ansamblul folcloric “Floricica de la Munte”. Timp de două ore cei 45 membri ai formaţiei au încântat auditoriu cu interpretări vocale, instrumentale şi dansuri ţigăneşti.

Puţin după ora 19.00 pe scenă a urcat Margareta Clipa care i-a antrenat pe cei prezenţi cu sârbe şi bătute moldoveneşti. Atmosfera etno a fost continuată de formaţia Datina.

Programul artistic a continuat cu interpreţi de muzică uşoară. Cea care a spart gheaţa a fost Nicoleta Nucă. Artista a reuşit să facă publicul să cânte cu ea chiar dacă a început ploaia.

De departe cea mai aşteptată apariţie a serii a fost Delia. Timp de o ora interpreta a cântat live melodii lansate de pe vremea când făcea parte din formaţia N&D, dar şi cele mai noi apariții cum ar fi melodia 1234.

Seara a fost încheiată cu un spectacol de lasere. Sărbătoarea oraşului continuă şi astăzi. În această seară sunt aşteptaţi să urce pe scenă Rapsozii Botoșanilor, Daniela Condurache, Angela Rusu, Carla’s Dreams, Andra şi Cargo.

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
cer acoperit de nori
3 ° C
3 °
3 °
76 %
0.5kmh
94 %
S
11 °
D
10 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
4 °

Niciun articol afișat