0.3 C
Paşcani
duminică, ianuarie 12, 2025

VIDEO – Discursul lui Dumitru Pantazi la lansarea candidatilor PSD: Avem responsabilitatea de a continua investitiile, de a ne corecta greșelile! Vezi ce proiecte are pregătite

Stimaţi colegi,
Ne aflăm în pragul unei noi competiţii electorale,a unei noi provocări pentru organizaţia PSD Paşcani. Din punctul meu de vedere, alegerile locale din 5 iunie sunt printre cele mai importante scrutin-uri care au loc la Paşcani. Nu pentru mine sau pentru dumneavoastră, în principal, ci pentru viitorul municipiului, pentru implementarea unor investiţii majore. Este şi motivul pentru care am decis să mă înscriu din nou în cursa electorală pentru un nou mandat. Când am văzut cu câtă vehemență luptă Opoziţia împotriva unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraş şi suburbii, am înţeles că noi avem responsabilitatea să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca municipalitatea să atragă , nu să piardă sau să mai refuze investiţii.
Când am văzut că cei care vor să ajungă la putere sunt lipsiţi de viziune si soluţii , că nu au proiecte, dar se folosesc de suferinţa oamenilor pentru a câştiga voturi, am constatat că Pașcaniul este în pericol de a se întoarce în timp, de a ajunge în aceeaşi situaţie, sau chiar mai rău, ca pe timpul administraţiei Crăciunescu.
Oameni buni,
Ne aflăm astăzi, aici, pentru a ne asuma responsabilitatea de a conduce încă patru ani de zile municipiul Paşcani, pentru a continua programul de investiţii şi de modernizare a municipiului Paşcani, dar şi pentru a corecta o serie de greşeli. Iar pentru asta trebuie să câştigăm alegerile locale din cinci iunie!
Când am venit la Primărie în 2012, ştiam că voi avea un mandat greu de îndeplinit. După cei patru ani de haos administrativ, timp în care fosta administrație cu greu reuşea să achite drepturile sociale, salariile şi cheltuielile curente pentru Primărie, şcoli, grădiniţe şi spital, după o serie de investiţii dubioase, de unde și în prezent avem de recuperat bani, am aflat că Pașcaniul a fost condus mult timp pe datorie şi că era în pragul de a intra în incapacitate de plată. Am constatat, în timp, că datoria moştenită de la fostul primar ajunsese la aproape 40 milioane de lei, adică de patru ori mai mult decât încasările anuale directe, din taxele şi impozitele păşcănenilor. A fost greu şi am avut nevoie de timp pentru a putea achita aceste datorii, iar acum bugetul local este echilibrat şi chiar avem un excedent pe care în acest an îl folosim pentru investiţii. Acum nu mai sunt probleme cu plata salariilor, iar instituţiile publice subordonate au primit la timp şi necondiţionat banii alocaţi prin bugetul local.
A doua mare provocare din acest mandat a fost implementarea Planului de Dezvoltare a Zonei Vale, proiect prin care au fost modernizate: Parcul Municipal, Scările Mari, Scările Mici, Esplanada, Centrul Social şi aproape 5 km de străzi, toate din zona Vale.
Pentru că Opoziţia se chinuie să îi convingă pe păşcăneni că meritul ar fi al fostului primar, trebuie să fac câteva precizări. Doar proiectarea şi aprobarea cererii de finanţare au fost făcute până în anul 2012. Noi am preluat acest proiect cu mari probleme tehnice. Într-adevăr, s-a pus în discuţie şi varianta abandonării lui, pentru că nu ştiam dacă vor fi aprobate modificările necesare de către finanţator, dar și din cauza problemelor financiare. Nimeni cu credea că îl vom duce la bun sfârşit, dar iată că am avut priceperea şi puterea să o facem. Nu este doar meritul meu, ci al întregii echipe de implementare – care a trudit din greu pentru a găsi cele mai bune soluţii şi a constructorilor – care au făcut cu mâinile lor ceea ce vedem acum.
Aşadar, le spun liberalilor, care preţuiesc mai mult vorbele deşarte decât investiţiile, că trebuie să recunoaştem meritele fiecăruia, după munca depusă, nu în funcţie de interes.
A treia prioritate pentru mine au fost investiţiile. Am venit la Primărie cu obiectivul principal de a moderniza infrastructura municipiului şi m-am ţinut de promisiune. Din 2012 şi până anul trecut, au fost făcute investiţii de peste 39 milioane lei, iar în acest an încă sunt în derulare alte 10 milioane lei. Doar 21, 2 milioane lei au fost obținute în urma Planului de Dezvoltare a Zonei Vale, restul fiind din bugetul local şi împrumuturi, prin efortul actualei administrații. Aşadar, în aceşti ani au fost sau sunt în curs de asfaltare şi reabilitate peste 15 km de străzi şi alei. De asemenea, au fost realizate şi alte investiţii de interes public, pe care nu le voi înşirui aici, dar cred că le ştiţi sau le puteţi citi pe paginile noastre de prezentare.
Cine spune că actuala administraţie nu a făcut, nu a muncit şi nu şi-ar fi dat interesul pentru binele păşcănenilor, ori nu ştie, ori are interes să nu recunoască adevărul. Doar cine este rău intenţionat nu recunoaşte că Pascaniul arată mult mai bine în ultimii patru ani de zile, că s-au schimbat în bine unele lucruri, iar asta se datorează în primul rând administraţiei locale.
Cea de-a patra prioritate a mea a fost să găsim cea mai bună soluţie pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Vă aduceţi aminte că principala problemă a locatarilor de la bloc erau pierderile uriaşe la apă, din cauza ţevilor sparte. Deoarece fostul operator nu a avut capacitatea de a face investiţii şi nici măcar de a fi competitiv, administrația locală a căutat alte soluţii. Eu, împreună cu consilierii locali, am analizat propunerea ca Pașcaniul să adere la Asociaţia Judeţeană de Apă şi Canalizare şi să delege serviciile unui operator regional, în schimbul unor servicii de calitate şi a 13 milioane de euro, investiţii nerambursabile de la Uniunea Europeană. Cu o singură excepţie, toţi consilierii locali au fost de acord cu această propunere. Au votat-o în vara anului 2014, apoi unii dintre ei au contestat-o din motive mai mult sau mai puţin justificate. Nu vreau să intru şi eu în amănunte, după aproape doi ani de dezbateri şi frământări pe această temă.
Cu toţii am greşit, cu toţii am sperat că lucrurile vor avea un alt parcurs, toţi ne-am dorit să fie bine, nu să facem rău. Au apărut însă o serie de probleme care au scăpat de sub control, iar aici îmi asum partea mea de vină. Măsurile, uneori inflexibile ale operatorului ieşean, ne-au găsit nepregătiţi: fără asociaţii de proprietari, fără o suficientă înţelegere a noilor reguli, fără disponibilitatea de a accepta schimbări. Trebuie să recunosc că am fost luat prin surprindere de reacţia unor păşcăneni nemulţumiţi, dar şi de interesele obscure ale unor politicieni şi lideri de opinie, care au profitat de această situaţie. Au amplificat-o şi întreţinut-o cu informaţii false sau scoase din context, aşa încât unii locatari de la bloc au ajuns să nu mai aibă încredere în nimic, să respingă sau să accepte cu greu orice soluţie. Nu peste tot au fost astfel de probleme. În cartierele de case, în suburbii şi în alte zeci de scări de bloc nu au fost sau nu mai sunt probleme cu serviciile de apă. Avem un operator puternic şi recunoscut pentru performanţele sale, care a început deja să modernizeze serviciile şi reţelele de apă şi canalizare. Se lucrează deja în suburbia Blăgeşti la extinderea conductelor de apă şi au început măsurătorile în cartierul Aerodrom, în suburbii, zona Vale şi Zona Deal pentru reabilitarea şi extinderea retelelor de apă şi canalizare. Sunt fapte, nu vorbe. Spuneţi-le pășcănenilor cu care vă întâlniţi să nu mai pună la îndoială ceea ce se vede deja cu ochiul liber, să nu mai creadă vorbele otrăvite ale adversarilor politici. Cele 13 milioane de euro din fonduri europene sunt investiţii certe, care vor fi făcute începând de anul viitor. Acesta a fost motivul pentru care, atât eu, cât şi consilierii PSD, am rămas consecvenţi, am mers înainte pentru investiţii. Ne-am asumat consecinţele unei decizii mai puţin populare, dar necesare pentru dezvoltarea Pașcaniului, pentru viitorul copiilor noştri. Votul de abţinere la propunerea PNL, de a fi organizat un referendum pe tema apei la Paşcani, a fost interpretat greşit. Adversarii politici spun că nouă nu ne pasă de păşcăneni, că nu le respectăm voinţa. În realitate, demersul lor a fost unul politicianist, nereprezentativ şi otrăvit.
Politicianist pentru că această consultare publică a fost propusă să aibă loc chiar în ziua alegerilor locale, iar liberalii s-au folosit şi încă se mai folosesc de nemulţumirile şi necazurile oamenilor pentru a obţine voturi.
Nereprezentativ pentru că doar câteva sute de oameni şi-au manifestat dorinţa pentru organizarea unui referendum, în timp ce alte mii de alte familii abia aşteaptă apă şi canalizare sau sunt mulţumite de serviciile operatorului ieşean.
Otrăvit pentru că un astfel de demers a fost făcut prea târziu, după delegarea serviciilor, nu înainte, iar liberalii nu au venit şi cu soluţii la schimb. Prin urmare, Pașcaniul ar fi pierdut 13 milioane de euro – finanţare gratuită de la Uniunea Europeană, pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare.
Stimaţi colegi,
Trebuie să le explicăm oamenilor că PSD-ul a avut tăria de a-şi asuma această responsabilitate, pentru ca în Paşcani să fie făcute investiţiile pe care le aşteptăm de ani de zile. Nu noi trebuie să fim arătaţi cu degetul, ci cei care i-au dezinformat şi dezbinat pe păşcăneni, cei care preferă vorbele, nu faptele!
Nu nouă trebuie să ne fie ruşine, ci celor care doresc răul acestei comunităţi. Nimic nu se poate face fără sacrificii! Dacă sunt probleme, haideţi să le rezolvăm, nu să renunţăm la investiţii! Dar trebuie să mergem înainte, trebuie să ne asumăm astfel de responsabilităţi pentru viitorul copiilor noștri!
Sunteţi astăzi, aici, pentru a ne asuma această misiune! Cei mai buni dintre dumneavoastră sunt înscrişi pe lista de candidați pentru Consiliul Local. Nu va fi uşor să câştigăm. Este greu să te lupţi cu populiştii, cu demagogii. Nu va fi uşor să ne ducem proiectele la bun sfârşit. Este greu să răzbeşti când cei care ar trebui să contribuie la dezvoltare şi prosperitate, au că principală grijă manipularea opiniei publice şi exploatarea nemulţumirii oamenilor.
Avem pe listă oameni experimentați, care au făcut şi fac afaceri de succes, care au creat sute sau mii de locuri de muncă, mari contribuabili la bugetul local. Lor le revine misiunea de a veni cu soluţii de dezvoltare a mediului economic local şi pentru atragerea de noi investiţii. Avem tineri bine pregătiţi, vocea noilor generaţii. Ei vor veni cu proiecte şi soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii şi a condiţiilor de trai. Ei sunt garanţii unei mai bune înţelegeri şi comunicări cu cetăţenii, că viitorul acestei comunităţi este pe mâini bune.
Avem între noi: intelectuali, profesori, medici şi pensionari respectabili, care ne vor ajuta să venim cu cea mai bună ofertă electorală pentru păşcăneni.
Avem nevoie de toată experiența şi priceperea dumneavoastră. Să îi cunoaştem aşadar pe cei care şi-au asumat responsabilitatea de a candida pentru Consiliul Local, pe cei care au acceptat să se pună în slujba cetăţenilor. Vă rog să îi susţineţi şi să îi încurajaţi.
Stimati colegi,
Vă prezenta câteva dintre proiectele mele de viitor si ale echipei de consilieri.
I-aţi cunoscut pe cei care vor fi alături de cetăţeni, dacă vom câştiga din nou alegerile locale. În perioada următoare, trebuie să le spunem păşcănenilor ce vrem să facem în următorii patru ani de zile.
În primul rând, ne dorim să continuăm programul de modernizare a municipiului Paşcani. În următorii patru ani de zile, estimăm investiţii de peste 200 milioane lei din fonduri europene, guvernamentale şi de la bugetul local. De patru ori mai mult decât în ultimii patru ani de zile. Nu sunt vorbe, ci proiecte realiste, unele care urmează deja să intre în execuţie.
Cel mai mare dintre ele este proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare, în valoare de 58,5 milioane de lei, de la Uniunea Europeană. Se lucrează la proiectare şi se pregătesc licitaţiile, iar de la jumătatea anului viitor, cel târziu din 2018, vor începe investiţiile. Sunt vizate cu prioritate suburbiile şi cartierul Aerodrom, dar şi zonele din oraş în care reţelele sunt vechi şi trebuie schimbate.
Au început deja lucrările de amenajare a noului sediu al Bibliotecii Municipale, iar pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino am încheiat contractul cu un expert pentru depunerea cererii de finanţare din fonduri europene
Am început deja demersurile pentru realizarea unui studiu, apoi a investiţiilor necesare, pentru modernizarea sistemului public de iluminat stradal. Pentru asta avem nevoie de peste 6 milioane lei, bani pe care vrem să îi obţinem din fondurile europene.
S-a inceput procedura de achizitie pentru proiectele de modernizare a Pieţei Vale şi vrem ca, în următorii ani, să fie reabilitată baza sportivă şi stadionul municipal, dar şi să construim o nouă sală de sport la Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc”.
Avem ca prioritate reabilitarea termică a blocurilor, prin accesarea cofinanţărilor guvernamentale, dotări şi extinderea ambulatoriului la Spitalul Municipal, extinderea reţelei de camere video şi în zona Deal, a rețelelor de gaz şi electricitate, amenajarea noului cimitir şi dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.
De asemenea avem o lungă şi importantă listă de investiţii pentru reabilitarea în continuare a străzilor din Paşcani, de la cele din cartierul Aerodrom până la strada Gării, strada Grădiniţei, din suburbii, strazile Libertatii, 24 Ianuarie, Plevnei, Tudor Vladimirescu, Pacii, Vasile Alexandri şi alte tronsoane dintre blocuri . În cadrul dezbaterilor, vom veni cu detalii concrete, nu vorbe fără temei, pe marginea acestor proiecte şi sursele lor de finanţare.
Ne propunem sa dotam parcurile de joaca existente , amenajarea unor noi spatii de joaca precum si modernizarea parcului din centrul orasului.
Nu vreau să închei fără să vorbesc şi despre câteva proiecte speciale pe care eu şi colegii mei vrem neapărat să le realizăm în acest mandat.
Eu şi echipa consilierilor PSD vom face toate demersurile la instituţiile abilitate pentru ca în școlile din Paşcani să fie introduse optional două discipline: şahul şi antrenamentele practicate de sportivii de la clubul Long Ho din Paşcani. Copiii noştri au nevoie să fie sănătoşi la minte şi la trup, iar la Pașcani avem resursele necesare pentru a avea grijă de ei. Propunerile vor fi analizate împreună cu părinţii şi profesorii, cu cei de specialitate, pentru ca, în final, copiii să aibă acces gratuit la cele două discipline.
De asemenea avem în vedere înfiinţarea unui centru de voluntariat şi pregătire, a cărui activitate să fie sprijinită pe baza proiectelor depuse de la bugetul local. În cadrul acestei structuri, tinerii vor putea oferi ajutorul necesar bătrânilor sau persoanelor aflate în situaţii speciale. Pentru adolescenți, se va crea un centru de meditaţii la materiile de bază, unde aceștia vor putea primi sprijin pentru pregătirea examenelor. Centrul ar urma să aibă sediul final chiar în incinta Palatului Cantacuzino, după renovarea clădirii, alături de Asociaţia Pensionarilor, Muzeul Municipal, Cenaclul literar, Clubul de şah şi un Centru de limbi străine.
Un alt proiect prioritar va fi cel de dezvoltare economică a Pașcaniului. Lucrăm deja la un pachet de facilități fiscale, care să fie aprobate şi puse la dispoziţia celor care vor să facă investiţii la Paşcani, fie că vorbim de oameni de afaceri din municipiu, fie din altă parte. Analizăm oportunitatea şi avantajele amenajării unei platforme industriale care să fie pusă la dispoziţia investitorilor şi vom lansa în curând un site cu denumirea investesteinpascani.ro, pentru promovarea Pașcaniului. Toate aceste disponibilităţi vor fi aduse şi la cunoștința ambasadelor statelor reprezentate în România, a Camerelor de Comerţ şi diferitelor grupuri economice şi de investiţii. Mai mult, la intrările în municipiul Paşcani vor fi montate pancarde cu mesajul: Investeşte în Paşcani!
Mai sunt şi alte proiecte şi idei despre care colegii mei vor vorbi în această campanie electorală.
Închei cu câteva cuvinte despre cei care ne acuză că nu am dat sau nu dăm dovadă de transparență. În timpul mandatului meu au avut loc mai multe dezbateri publice decât în toată perioada 1990 – 2012, iar comunicarea cu presa a fost asigurată de un purtător de cuvânt, spre deosebire de fostul primar care îi scotea pe jurnalişti cu Poliţia din instituţie şi era păzit de gardieni la audienţe. Eu nu am avut şi nu am nimic de ascuns, iar instituţia a fost mereu deschisă. Este adevărat că, la una dintre şedinţe, au fost luate măsuri speciale pentru păstrarea liniştii şi ordinii publice. Atunci au avut acces doar reprezentanţii cetăţenilor tocmai pentru ca discuţiile cu reprezentanţii Guvernului să fie constructive.
În mod evident, la acest capitol mai avem multe de făcut. Este o prioritate pentru mine eficientizarea serviciilor publice, asigurarea transparenţei şi accesul la informaţii prin informatizare. Vor fi luate măsuri imediate, iar consultările publice vor fi din ce în ce mai dese. Le solicit consilierilor mei să mă sprijine în acest demers, să vorbească mai des cu electoratul, tocmai pentru a afla şi a pune în practică priorităţile cetăţenilor.
Aşadar vocea poporului va fi mai bine ascultată. Nu lăsaţi demagogii şi populiştii să vorbească în numele dumneavoastră!
Vă invit să fiţi alături de mine în această campanie electorală. Să îi convingem pe cetățeni că Pașcaniul are nevoie de investiţii şi de siguranţă, nu de vorbe. Să le arătăm că suntem responsabili şi cea ce am făcut în ultimii patru ani de zile pentru Paşcani. Să le spunem că am înţeles ce vor, că am învăţat din greşelile trecutului şi că putem fi mai buni!
Acesti 4 ani au fost:
– 4 ani de investitii, nu vorbe
– 4 ani de responsabilitate, nu populism
– 4 ani de administratie eficienta, nu datorii
Pascaniul trebuie sa se dezvolte in continuare si de aceea pascanenii au nevoie de o echipa puternica la Primarie si in Consiliul Local.
Echipa noastra este cea mai buna solutie atunci cand vine vorba de reprezentarea intereselor pascanenilor!
Trebuie sa ne mobilizam, sa dam dovada de unitate pentru a putea continua proiectele bune pentru Pascani!

Aşa să ne ajute Dumnezeu, în pace şi prosperitate!

Recomandări