back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-5.2 C
Paşcani

Viermele de făină, bun de consum în UE. Mihaela Bilic: De ce să mănânci insecte, dacă ai friptură?

Viermele de făină, care tocmai a fost declarat bun de consum în Uniunea Europeană, nu conține nimic special, ci este doar o sursă viabilă de proteine acolo unde alternativele lipsesc, spune dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist. Desigur, nu este cazul în Europa, zona de pe glob unde există cea mai mare abundență alimentară, dar probabil se vor găsi amatori care să-i încerce, fie din curiozitate, fie din plictiseală sau snobism alimentar. Pe de altă parte, căutarea unor surse alternative de hrană este o problemă reală pentru omenire, care ar putea fi amenințată de foamete în viitor, a explicat Mihaela Bilic la Digi24.

Tabuurile alimentare diferă foarte mult de la țară la țară și ceea ce noi, europenii, și noi, românii, considerăm a fi comestibil ar putea fi substanțial diferit de ceea ce se mănâncă în alte zone ale lumii. Și nu e o chestiune de moft. Noi în Europa suntem niște consumatori privilegiați, avem o abundență alimentară fără precedent în istoria omenirii, o abundență care în alte părți ale lumii nu există. Oamenii aceia nu mănâncă de voie, ci de nevoie, spune Mihaela Bilic.

La ce folosesc proteinele?
La capitolul sursă de proteină, într-adevăr, orice vietate de pe planetă, atâta vreme cât este de origine animală, are proteine, iar noi, oamenii, avem nevoie de proteine. E o nevoie vitală, zilnică, de un gram de proteine per kilogram corp.

Proteinele sunt un fel de cărămizi, dacă vedem corpul nostru ca pe o casă, proteinele sunt aceste cărămizi din care se construiește orice, începând de la mușchi. Dar atenție, mușchii, prin nefolosire, se atrofiază în mod spontan, nu trebuie să scădem în greutate pentru asta. Mușchii cresc în momentul în care faci efort, însă în momentul în care te-ai oprit din mișcare, asta e legea naturii – funcția face organul, se spune în medicină -, deci dacă nu-l mai folosești, el s-a atrofiat.

Proteinele sunt necesare pentru toată această construcție de mușchi, de organe, de țesuturi noi – organismul nostru este într-o continuă reînnoire, fie că vorbim de mucoasă, de celule ale pielii etc. Cu o excepție: neuronul. Materia cenușie nu se regenerează. Dar avem zone din corp care se schimbă zilnic și zone din corp care se schimbă la câteva săptămâni.

Proteinele din sursă vegetală sunt proteine de calitate inferioară, sunt niște proteine incomplete. Când ești vegetarian trebuie să ai o alimentație diversificată, pentru că doar asociind proteinele din cereale cu proteinele din leguminoase – grâul, orezul, asociat cu fasolea boabe, linte, mazăre, soia, năut – poate fi acoperită plaja de aminoacizi esențiali.

Proteinele trebuie să le vedem ca pe niște perluțe, ca pe niște lanțuri de aminoacizi. Avem nouă aminoacizi care sunt esențiali, ceea ce înseamnă că pe aceștia nu-i poate sintetiza corpul nostru și trebuie aduși prin alimentație. Metabolismul se joacă apoi cu ei și-i reconfigurează în diferite structuri.

 

CONTINUARE PE DIGI24.RO

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.3 ° C
-4.3 °
-4.3 °
83 %
1.2kmh
100 %
S
1 °
D
4 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
2 °

Niciun articol afișat