Vindeau struguri in zona deal fara documente legale

Toamna este anotimpul in care gospodarii isi culeg roadele, iar cei mai multi incearca sa valorifice aceste produse. O noua moda a aparut si la Pascani dupa modelul pietelor din zona Neamt sau Suceava, cea a comercializarii unor cantitati mari de struguri destinati productiei de vin. Problema este data de faptul ca cei mai multi comercianti nu au efectuate normele referitoare la cantar sau nu poseda certificate de producator.

In data de 12 septembrie 2012,  Costel Avadanei de 39 ani din Pascani, comnercializa struguri in piata din zona deal, fara a avea asupra sa documentele necesare in acest sens cum sunt certificatul de producator, verificarea metrologica a cantarelor sau borderoul de achiztii. Mai mult, acesta a refuzat in prima faza sa se legitimeze sau sa dea detalii pentru stabilirea indentitatii sale. Politistii l-au amendat conform HCL 30/2002 cu suma de 200 ron pentru comercializarea ilegala si cu inca 200 de lei pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

 

Cateva zile mai tarziu, mai exact pe 16 septembrie 2012, politistii locali au depistat o alta persoana care comercializa ilegal struguri in piata deal. Este vorba despre Constantin Plaiu de 37 ani din Valea Moldovei, judetul Suceava care nu avea documentele legale pentru comercializare si anume certificatul de producator si , verificarea metrologica a cantarelor . Si el a fost amendat cu 100 ron pentru comercializare ilegala.

 

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
88%
2.4m/s
39%
S
11 °
D
15 °
lun
15 °
mar
17 °
mie
17 °

Niciun articol afișat