back to top
vineri, februarie 20, 2026
-0.6 C
Paşcani

Vizită din Republica Moldova, la Tătăruși. Schimb de experiență în Mica Bucovină – FOTO/VIDEO

Comuna Tătăruși a fost gazda unei delegații din Republica Moldova, la sfârșitul săptămânii trecute. Un grup de primari și cadre didactice au venit într-un schimb de experiență în Mică Bucovină, realizat prin colaborarea între grupurile de acțiune locală din zona noastră și cele de peste Prut.

Musafirii au fost primiți prin ritualul tradițional al românilor, și anume gazde îmbrăcate în portul popular, care oferă pâine și sare, dar și ceva specific satului, de această dată țuică de Tătăruși. Primarul comunei, Costel Iosub, a fost cel care i-a primit în mod oficial.

După primire, a urmat prezentarea comunei. Delegația, împreună cu aleșii locali din Tătăruși au mers, cu un mijloc de transport în comun local, la cele mai importante obiective, cum ar fi de exemplu baza sportivă sau Muzeul Satului.

Primarul, Costel Iosub, a discutat despre cum au fost realizate toate obiectivele importante pentru un trai de viață mai bun al tătărușenilor, dar și despre planurile de viitor.

Toate aceste sfaturi au fost oferite ca de la un „frate mai mare”, spune edilul din Tătăruși. Sunt informații importante care îi vor ajuta să acceseze fondurile necesare pentru ca și comunitățile lor să obțină proiecte importante pentru dezvoltare.

Oaspeții au rămas plăcut impresionați de tot ce au văzut în comuna din apropierea Pașcaniului și spun că au simțit sufletul de gospodar al primarului din Tătăruși.

Schimbul de experiență între cele două comune a fost realizat cu sprijinul Grupului de Acțiune Locală Codrii Pașcanilor, din care face parte și comuna Tătăruși.

Sursa video Jurnalul Regional 

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.3 ° C
-0.3 °
-0.3 °
91 %
3kmh
100 %
vin
2 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
4 °

Niciun articol afișat