Vizita la cei care s-au nascut odata cu tara! Sefii institutiilor subordonate MAI au premiat centenarii din municipiul Pascani – FOTO

Vizita la cei care s-au nascut odata cu tara.  Sefii institutiilor subordonate MAI au premiat veteranii de razboi de 100 de ani din municipiul Pascani

Trei pascaneni care au implinit sau implinesc anul acesta 100 de ani au fost premiati astazi de sefii institutiilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, din judetul Iasi. Mai exact, o comisie formata din cei de la conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, Politia Municipiului Pascani, Jandarmeria Iasi, Prefectura Iasi, Politia de Frontiera si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi au fost in vizita la doi veterani de razboi si o vaduva a unuia dintre cei care si-au dat viata pentru tara.

Primul dintre ei a fost Gheorghe Platon din cartierul Vatra. A sarbatorit centenarul vietii sale in luna martie.

Alaturi de delegatia din judet au fost si reprezentanti ai Primariei Pascani, printre care si viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu.

Apoi, au ajuns pe strada Abator, unde locuieste Simion Mihaila Vasile. La cei 100 de ani, fara cateva luni, si-a asteptat oaspetii de seama in fata portii, cu zambetul pe chip.

Nimeni nu il mai putea opri din a povesti prin ce a trecut de-a lungul vietii si mai ales, despre intamplarile din razboi.

Are sufletul tanar si vorbele la el. Doar picioarele ii mai tradeaza varsta, pentru ca nu il mai asculta si cer mereu odihna.

A primit din partea delegatiei, la fel ca si ceilalti, un mesaj transmis de Carmen Dan, ministrul de interne, un steag al Romaniei, o emblema de pus in piept, o diploma si flori.

Ultima poarta la care au batut sefii judetului la centenarii din municipiul Pascani a fost cea a vaduvei unui veteran de razboi, Floarea Florea, din suburbia Blagesti. Din pacate, varsta inaintata si boala nu a mai lasat-o sa stea de vorba cu oaspetii de seama.

Prefectul judetului Iasi, Marian Serbescu, a precizat ca urmatoarea vizita va fi in comuna Tatarusi, la veteranul Constantin Iosub, ce a implinit 100 de ani in luna aprilie. Marti, 26 iunie, vor merge la acasa la el, pentru a-i transmite urarile de bine celui care s-a nascut odata cu tara.

Mentionam ca si administratia locala i-a premiat pe centenari in urma cu cateva luni, cu diplome, flori si cate o suma de bani.

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.6 ° C
3.6 °
3.6 °
78 %
1.1kmh
100 %
lun
13 °
mar
13 °
mie
17 °
J
15 °
vin
13 °

Niciun articol afișat