O asociaţie din Iaşi este interesată să ducă la bun sfârşit deschiderea unui centru de recoltare a sângelui la Paşcani, atribuit Spitalului CF Paşcani dar blocat din lipsa unui parteneriat cu adminitratia locală.
Serviciul Voluntar de Ambulanţă Iaşi – Asociaţia Ambulanta Life a trimis o adresă Primăriei prin care solicita ca spaţiul alocat pentru acesta activitate să îi fie dat în administrare. Este vorba despre clădirea în care a funcţionat Centrul de Studii Ştefan cel Mare şi Sfânt, din Piaţa Deal.
Reprezentanţii asociaţiei susţin că în câteva luni de zile centrul pentru colectarea şi depozitarea sângelui ar putea fi funcţional. Investiţiile ar urma să fie făcute din fonduri proprii şi donaţii. De asemenea proiectul ar urma să fie extins pe mai mulţi ani de zile cu voluntari care să asigure un program permanent şi să fie organizată o şcoală pentru acordarea primului ajutor.
Activitatea asociaţiei se bazează pe voluntariat. Numai anul trecut membrii asociaţiei au desfăşurat peste 5000 ore de campanii pentru donarea de sânge. Mentionam ca proiectul a fost initiat de consilierul Sorin Olariu – foto.