Vot iresponsabil: consilierii au cedat controlul asupra gestionarii gunoiului menajer si au fost de acord cu introducerea taxei de salubritate si majorarea preturilor, in fiecare an, pana in 2035 – VIDEO

Vot iresponsabil, astazi, in legislativul local. Intruniti in sedinta extraordinara, alesii locali au aprobat, la foc automat si cu unanimitate de voturi, doua proiecte de hotarare, unul dintre ele cu repercursiuni majore, in timp, asupra comunitatii noastre. Este vorba despre proiectul prin care s-a insusit votului exprimat de fostul administrator, Dorin Nechifor, in cadrul sedintei Adunarii Generale ADIS din data de 25 mai 2012 privind drepturile si obligatiile pe care administratia din Pascani le va avea in cadrul asociatiei, pe timpul derularii programului de gestionare a deseurilor menajere.

La sedinta a fost prezent si un reprezentant al Consiliului Judetean Iasi ca sa se asigure ca ceea ce a votat imputernicitul fostului primar va fi asumat de noul legislativ local, in contextul in care presedintele CJ Iasi a fost informat ca Pascaniul ar intentioneaza sa paraseaca ADIS-ul din cauza unor conditii neconvenabile.

Vot iresponsabil

Fara o analiza temeinica a efectelor in timp, fara o dezbatere publica si contrar constatarilor facute de unii consilieri , conform carora Pascaniul ar avea mai mult de pierdut decat de castigat in cadrul ADIS, alesii locali au votat trei documente extreme de importante. Primul si cel mai important dintre ele este ,, Documentul de poziitie’’ prin care Municipiul Pascani se angajeaza sa renunte la controlul asupra serviciului de salubritate, si asupra pretului de facturare si sa sustina neconditionat cofinantarea proiectului dar si cheltuielile de monitorizare a gropii de gunoi de la Valea Seaca, dupa ce aceasta va fi sigilata.

Banii ar urma sa fie luati din bugetul local fara sa fie precizate in clar sumele care ne revin. Prin acelasi document Pascaniul s-a angajat sa introduca taxa de salubritate care ar urma sa fie platita de fiecare cetatean in parte.

Majorari de pret, in fiecare an, pana in 2035

Cel de-al doilea document este graficul de majorare al pretului pe mc de gunoi menajer, selectat si transportat la groapa ecologica de la Tutora Iasi. Mai exact, astazi, consilierii au fost de acord ca pretul pentru agentii economici sa fie majorat, in fiecare an, de la 214,9 lei /tona fara TVA in anul 2013 la 311,1 lei tona, fara TVA, in anul 2038, fata de 51.6 lei/mc fara TVA cat este in present.

Taxa de salubritate pentru fiecare pascanean

Nici populatia nu a scapat neafectata in urma votului de astazi. Mai exact, incepand din anul 2013, sau cel tarziu 2014, de cand urmeaza sa fie implementat acest proeict, fiecare pascanean va plati o taxa de salubritate de 7,2 lei in loc de 5,4 lei persoana, fara TVA cat se plateste in present.

Si mai importat este faptul ca dupa semnarea acestui document va fi aproape imposibil ca Pascaniul sa obtina o scadere sau o modificare de pret in conditiile in care graficul de majorare este asumat in raport cu finantatorul iar in cadrul AGA, Pascaniul are doar un sigur vot.
Mai mult, o asemenea modificare poate fi facuta doar cu acordul tuturor partilor semnatare. Cel de-al treilea document este cel cu privire la investitiile care urmeaza sa fie facute in cadrul acestui proiect, estimat la 69,3 mil de Euro.

Am votat sa nu contam

In ceea ce ne priveste, singurul beneficiu indirect este cel cu privire la realizarea statiei de transfer de la Ruginoasa care urmeaza sa deserveasca o populatie de 177 822 locuitori. Dezavantajul major este ca suntem in pericolul de a pierde operatorul local de salubritate deoarece doar Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara, in numele adminsitratiilor locale, va putea initia si derula procedurile de achititie publica privind desemnarea operatorilor care vor colecta si vor transporta deseurile menajere.

Mai mult in cazul in care dorim sa ne retragem din ADIS, dupa implementarea proiectului, nu ne alegem cu nimic din acesta investitie. Concluzionand , consilierii si-au dat astazi acordul ca pascanenii sa faca cadou serviciul de salubritate Iasului iar, in schimb, sa plateasca preturi mai mari pentru ca gunoiul menajer sa fie transportat la peste 100 km distanta, dincolo de Iasi.

Asta pentru ca politicienii nostri, nu au fost in stare, in ultimii ani de zile, sa faca ceva pentru construirea unei gropi ecologice la Pascani. Mentionam ca cel de-al doilea proiect de hotarare a avut ca obiect mandatarea noului primar, Dumitru Pantazi, in conducerea ADIS, in locul fostului primar, Grigore Craciunescu.

Orizont.info

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
88%
2.3m/s
67%
J
14 °
vin
14 °
S
10 °
D
11 °
lun
8 °

Niciun articol afișat