Vreme ca în Africa în România, aerul va deveni aproape irespirabil. Temperaturi resimțite de 60° Celsius, la soare

Un val de aer extrem de cald se întinde peste România pentru următoarele cinci zile. În sudul ţării, termomentrele vor arăta ca-n nordul Africii, 40 de grade Celsius la umbră şi aproape 60 la soare. Medicii ne recomandă să evităm călătorille prin soare.

Canicula se instalează încet dar sigur peste ţară. De mâine aerul va deveni cu adevărat irespirabil. Dacă astăzi tempraturile resimţite au fost de 40 de grade în următoarele zile vor ajunge la 60 de grade Celsius.

Elena Mateescu, director ANM: De mâine, temperaturile vor fi în creştere 37, 38 de grade Celsius. De miercuri şi până sâmbătă, 39, posibil izolat chiar şi 40 în extremitatea sudică. Este posibil să vorbim despre cel mai lung interval de caniculă din această vară.

Alexandra Marin, reporter Observator: Luna acesta este considerată a fi în top 3 cele mai călduroase luni Iulie din ultimii 60 de ani. În România, nu s-a mai atins valoarea de 40 de grade celsius la umbră din iulie 2007. La soare, în schimb, în mijlocul oraşului, corpul nostru poate resimţi până la 60 de grade Celsius.

Cum facem față în perioade de caniculă. Sfaturile specialiștilor

Specialiştii ne recomandă să evităm să stăm afară mai ales în timpul prânzului, să avem tot timpul apă la noi şi să nu mâncăm alimente hipercalorice.

Alis Grasu, manager ambulanţă: În perioada 11:00 – 18:00 să nu parcurgă distanţe mari în căldura de afară, să nu facă efort fizic, sport, iar când pleacă de acasă să se îmbrace corespunzător vremii: haine ample, lejere, vaporoase. Să poarte pălărie, şapcă sau umbrelă de soare. Să poarte ochelari de soare care chiar să protejeze, nu doar din motive estetice.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
73 %
3kmh
100 %
J
5 °
vin
9 °
S
12 °
D
10 °
lun
13 °

Niciun articol afișat