Vreme instabilă săptămâna următoare. Meteorologii anunţă precipitaţii în fiecare zi

Vremea va continua să fie schimbătoare şi pe parcursul săptămânii următoare, fiind aşteptate precipitaţii în fiecare zi, la începutul săptămânii acestea curprinzând sud-estul teritoriului, miercuri extinzându-se în aproape toată ţara. În a doua parte a săptămânii vor fi în scădere, potrivit ANM.
Luni şi marţi va ploua în partea de sud-est a ţării, marţi fiind aşteptate averse, descărcări şi intensificări ale vântului şi în zona de vest şi la munte, în restul teritoriului vremea fiind bună, anunţă ANM. De miercuri, ploile se vor extinde în nord şi centru. Joi va ploua în centrul, sudul şi estuş ţării.

„Prea bine nu va fi nici la sfârşitul săptămânii, când, din loc, în loc, vor mai fi ploi de vară asociate cu descărcări şi intensificări de vânt. Iar legat de temperaturi, până miercuri inclusiv, vor fi temperaturi apropiate de ceea ce ar trebui să fie în această perioadă, adică maxime cu prinse între 17 grade, în nordul litoralului şi 28 de grade, prin partea de veste şi sud-veste. În a doua parte a săptămânii, să scadă puţin valorile şi în unele zone să fie temperaturi puţin mai mici decât normal”, a declarat pentru MEDIAFAX Meda Andrei, meteorolog ANM.

Potrivit ANM, în Bucureşti va ploua duminică noaptea şi luni, marţi şi miercuri vreme fiind mai bună. Începând cu noaptea de miercuri spre joi până la sfârşitul săptămânii vor fi intervale cu soare dar şi ploi de vară. Luni vor fi temperaturi de 23 de grade, marţi şi miercuri de cel mult 25. Joi, temperaturile vor scădea până la 19-20 de grade, menţinându-se la aceste valori până la sfârşitul săptămânii.

Sursa: Mediafax

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
76 %
1.7kmh
0 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
4 °

Niciun articol afișat