Comuna Ion Neculce va găzdui primul festival al baloanelor cu aer cald din Moldova. Acesta urmează să fie organizat în perioada 6-8 mai, în satul Războieni.
„Festivalul «Magia Baloanelor» aduce pentru prima dată în Moldova un spectacol de culoare al baloanelor cu aer cald şi promovează zborul cu balonul, atât în văzduh, cât şi ancorat. Îţi propunem să devii parte a magiei şi să te laşi cuprins de emoţia şi bucuria unei experienţe noi“, au precizat organizatorii, pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.
La festival ar urma să participe cel puţin zece baloane, zborurile fiind organizate din dimineaţa zilei de 6 mai, până în seara zilei de 8 mai. Organizatorii au precizat că intenţionează şi organizarea unor zboruri de noapte, dacă vor putea fi găsiţi partenerii necesari.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

