ZDI – Marea scăpare: viceprimar condamnat la Judecătorie, scăpat de păcate pe motiv de prescriere

Curtea Constituţională l-a scăpat de griji şi pe fostul viceprimar al comunei Ruginoasa, Ioan Murărescu (FOTO). Acesta fusese acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, după ce a modificat condica de prezenţă din primărie pentru a se răzbuna pe cinci muncitori. Aceştia s-au ales cu lefurile micşorate pentru că ar fi tras chiulul de la serviciu.

Faptele de care a fost acuzat Murărescu s-au petrecut în mai 2015. Viceprimarul tocmai preluase sarcina de a întocmi foaia colectivă de prezenţă. Ca urmare, secretara Consiliului Local Ruginoasa a schiţat ea însăşi actul pentru luna mai, astfel încât Murărescu să aibă un model. Pe foaia de prezenţă, i-a trecut ca prezenţi în toate zilele lucrătoare şi pe 5 muncitori. Aceştia veniseră la lucru zilnic şi semnaseră condica de prezenţă de faţă cu ea, deci i-a trecut fără probleme în actul centralizator.

Totuşi, Murărescu i-a spus că unii au lipsit, iar alte persoane l-au supărat şi i-a spus secretarei că va întocmi el altă foaie de prezenţă. Pe unul dintre cei 5 angajaţi l-a trecut ca lipsă în cinci zile consecutive, altul ar fi absentat două zile, iar un al treilea chiar timp de trei săptămâni la rând. Conform legii, dacă vreun angajat lipsea mai mult de trei zile, viceprimarul ar fi trebuit să întocmească un referat şi să-l sesizeze pe primar în vederea întrunirii comisiei de disciplină, ceea ce nu s-a întâmplat.

Magistraţii Judecătoriei Paşcani, care au analizat dosarul în primă instanţă, au apreciat că abuzul în serviciu era numai o infracţiune subsidiară şi l-au condamnat pe Murărescu doar pentru celelalte două acuzaţii aduse de procurori. El a primit o pedeapsă de 2 ani şi 5 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În acest interval, judecătorii au dispus ca Murărescu, devenit între timp consilier local, să efectueze şi 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul primăriei comunei.

Sentinţa a fost atacată atât de Murărescu, care a cerut achitarea, cât şi de procurori, care au cerut condamnarea şi pentru abuz în serviciu, cu majorarea termenului de supraveghere la 4 ani şi dublarea numărului de zile de muncă pentru comunitate. Magistraţii Curţii de Apel au criticat soluţia adoptată de Judecătoria Paşcani.

„Curtea nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond în ceea ce priveşte faptul că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar si nu poate fi reţinută în contextul în care conduita inculpatului realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals. Dincolo de împrejurarea că instanta de fond nu a furnizat o argumentaţie juridică pertinentă, limitându-se a reda citate din literatura de specialitate fără a preciza în ce măsură acestea îşi găsesc relevanţă în cauză, Curtea constată că şi opinia literaturii de specialitate a fost interpretată în mod greşit”, au apreciat magistraţii. Totuşi, încălcarea legii nu era suficient de importantă pentru ca fapta să fie reţinută. Pentru celelalte două fapte, timpul trecut de la comiterea lor era suficient de lung pentru ca răspunderea penală să se fi prescris. Procesul penal împotriva lui Murărescu a încetat, fără ca acesta să mai primească vreo pedeapsă, fie ea şi cu suspendare.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
83 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat