Zeci de șoferi din Iași au rămas fără permis după ce au fost „turnați” de colegii din trafic

„Pâra” în trafic dă roade la Iași. În cinci luni, polițiștii ieșeni au suspendat 25 de permise de conducere în urma sesizărilor primite prin email, de la șoferii din trafic.

În total, au fost trimise la poliție 160 de sesizări prin care erau reclamați șoferi care ar fi comis diverse abateri. Din luna octombrie, șoferii care conduc agresiv pot fi reclamați printr-o aplicație a Ministerului Afacerilor Interne.

La adresa https://hub.mai.gov.ro – portal de servicii și informații la nivelul ministerului, s-a făcut o secțiune specială denumită „Sesizări abateri rutiere” unde se pot încărca imagini și clipuri sau se poate face o simplă sesizare referitoare la încălcările legii în trafic. După introducerea datelor personale de identificare, trebuie descrisă pe scurt fapta surprinsă în trafic.

Ce spune Poliția despre aceste cazuri

Din momentul implementării aplicației prin care se pot transmite sesizări despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice și până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost înregistrate 160 de sesizări privind abateri rutiere, prin intermediul aplicației.

De asemenea, în urma sesizărilor înregistrate și a verificărilor efectuate de către polițiști, 117 dintre aceste sesizări au fost invalidate, fie deoarece nu erau sesizate fapte privind comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, fie deoarece nu erau respectate celelalte cerințe, respectiv nu putea fi identificat locul unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, nu putea fi identificat numărul de înmatriculare al autoturismului, ori sesizarea nu conținea toate elementele obligatorii. De asemenea, în 25 de cazuri au fost dispuse măsuri legale, iar 18 sesizări sunt în lucru”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie moderată
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
75 %
4.9kmh
100 %
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °
S
5 °

Niciun articol afișat