Ziua Europei, sărbătorită la Casa de Cultură din Pașcani. Momente artistice și premierea câștigătorilor concursului de desene

După cum este deja o tradiție și anul acesta, Ziua Europei a fost sărbătorită la Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Manifestările dedicate acestei zile au avut loc luni, 9 mai, în jurul orei  12.00, în holul instituției. 

Evenimentul a debutat cu un moment artistic,  susținut de către minibandul “Trubadurii” al Casei Municipale de Cultură, condus de către Mihăiță Atomei.

Mai apoi, au fost premiate cele mai bune lucrări, în cadrul tradiționalului concurs de desene pe teme europene.

La secțiunea „Pictură”, premiul I a fost obținut de elevele Maria Eliza Aparaschivei, clasa a VI-a și Mihaela Alexia Rusu, clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani.

La secțiunea „Grafică”, cele mai bune lucrări au fost realizate de Cătălin Florea, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Miron Costin” din municipiu și Florina Fixinescu, de la clasa a VIII-a, Școala Profesională Lespezi.

Și secțiunea „Artă decorativă” a avut premianții săi, este vorba despre Ștefania Chihaia, clasa a VI-a, de la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” și Denisa Șuștea, clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani.

La secțiunea „Tehnici mixte”, cele mai bune desene au fost realizate de Nicole Harhas, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Emanuela Barbu, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „Miron Costin”, din Pașcani.

Menționăm că ziua de 9 mai are pentru poporului român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei. Dată de 9 mai a fost aleasă că Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
41 %
7.9kmh
100 %
mar
12 °
mie
7 °
J
7 °
vin
6 °
S
9 °

Niciun articol afișat