Ziua internaţională a copilului (ONU)

„Oriunde în lume, copiii ne demonstrează forţa şi capacitatea de lider la nivelul lor, militând pentru o lume mai stabilă pentru toţi. Haideţi să îmbunătăţim abordarea şi să ne reasumăm responsabilitatea de a pune copiii pe primul plan. Drepturi egale pentru fiecare copil!”, este mesajul secretarului general al ONU, António Guterres, pentru Ziua Internaţională a a Copilului („World Children’s Day”).

Ziua internaţională a copilului a fost stabilită în 1954, fiind numită Ziua Universală a Copiilor, care se celebrează la 20 noiembrie în fiecare an, promovând colaborarea internaţională şi conştientizarea problemelor copiilor din întreaga lume, dar şi dezvoltarea bunăstării acestora.

Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului în 1989. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei, scrie site-ul www.un.org. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei.

Prin rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară la o dată pe care o consideră potrivită.

În România, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.

La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

În 2020, principalele activităţi ale instituţiilor sunt legate de protejarea copiilor în condiţiile pandemiei provocate de noul coronavirus. În aceste condiţii, Teatrul de Animaţie Ţăndărică transmite gratuit online o serie de spectacole pentru copii, pe pagina oficială a instituţiei, https://www.facebook.com/teatrultandarica/. De asemenea, Teatrul Excelsior are programe online dedicate spectatorilor mici şi mari, deopotrivă: podcasturi inspirate din culisele vieţii de actor, vlogging cu şi pentru adolescenţi, momente de improvizaţie, lecturi din literatura universală pentru copiii de toate vârstele, precum şi multe alte activităţi (re)creative, care pot fi urmărite pe pagina oficială de Youtube sau pe pagina https://www.facebook.com/teatrulexcelsiorbucuresti/. La Teatrul „Ion Creangă” deja cincisprezece dintre producţiile create în ultimele stagiuni sunt transmise online pe pagina https://www.facebook.com/TeatrulIonCreanga/.

Tot cu ocazia Zilei internaţionale a copilului, Muzeul „Grigore Antipa” îşi reia activitatea cu publicul, aşteptând copiii să-i treacă pragul, în condiţiile impuse de starea de urgenţă.

„După o lungă despărţire impusă de epidemia de coronavirus, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ îşi deschide porţile într-o zi cu o semnificaţie specială pentru copii. Şi ce cadou mai plăcut poate oferi Muzeul ‘Antipa’ copiilor, de ziua lor, decât redeschiderea sa, pe data de 1 iunie”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

sursa agerpres

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
75 %
3.1kmh
100 %
D
11 °
lun
12 °
mar
12 °
mie
14 °
J
11 °

Niciun articol afișat