Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită de Asociația SANSA 2010

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

C.P. Asociaţia „ȘANSA 2010” organizează marți, 1 iunie 2021, un proiect dedicat copiilor de toate vârstele, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Activitățile din cadrul proiectului  vor  avea loc în intervalul orar 16:00 – 21:00, în piațeta din fața Primăriei Municipiului Pașcani, iar copiii se vor putea bucura din nou de baloane colorate și baloane de săpun, de jocuri interactive organizate de voluntarii noștri, ateliere interesante de măști, hand-made, modelaj baloane și facepainting.

Proiectul este derulat în parteneriat cu  Primaria Municipiului Pașcani, iar pentru a aduce și mai multe bucurii copiilor și a imortaliza momentele dorite, avem alături de noi și sprijinul celor de la Ideal Picture, pentru fotografii la minut și în format digital.

Precizăm că un element important al activităților desfășurate cu această ocazie îl reprezintă susținerea unui concert caritabil deschis, rezultat final al proiectului ART CLUB ȘANSA, organizat și pentru a promova atât voci consacrate ale comunității noastre, cât și pe cei ce iubesc muzica și doresc să își împărtășească aptitudinile publicului. Acesta este motivul pentru care le vom oferi posibilitatea celor care doresc să susțină public un mic recital, să se prezinte cu negativele pieselor pe suport digital la locul desfășurării evenimentului.

Ce se întâmplă diferit anul acesta? Vom încerca să animăm piațeta din fața Primăriei cu jocuri, să o colorăm cu fețe zâmbitoare, baloane și cretă colorată, să-i înveselim pe cei mici cu personaje de poveste,  pentru că este o zi în exclusivitate dedicată lor.

De aceea proiectul nostru cuprinde mai multe secțiuni:

  1. ”Jocul nu are vârstă”- sesiune de jocuri interactive
  2. Desene pe asfalt
  3. Sesiune de face- painting
  4. Expoziţie cu vânzare şi ateliere demonstrative:măști, hand-made, modelaj baloane
  5. Concert caritabil

Pe lângă activităţile menționate, ce sperăm să aducă multă bucurie copiilor, aceștia vor primi din partea  voluntarilor baloane colorate.

Astfel de activități  urmăresc dezvoltarea copiilor şi tinerilor prin intermediul artei, dezvoltă imaginația, interacțiunea umană,  de aceea cu ocazia zilei de 1 iunie am ales să oganizăm o Campanie creativă de jocuri şi preocupări artistice.

Și pentru că, de obicei, copiii au nevoie de spijinul și supavegherea părinților , vom avea nevoie de acordul lor la o parte din activități, pentru a respecta normele în vigoare, așadar invităm și pe cei mari să se alăture cu drag acțiunilor noastre, deoarece atunci când uităm să ne jucăm, uităm de cele mai multe ori și să zâmbim.

Vă așteptăm cu drag!

PULSUL ZILEI

Balizele de plastic de peste 90 000 euro, recepție după câțiva ani

Sensul giratoriu provizoriu, care a costat cca 90.000 de euro, va fi recepționat la aproape trei ani de zile de când a fost dat în folosință. Este vorba de amenajarea cu balize din plastic de la intersecția străzii Moldovei...

Primăria interimarilor. Pintilie: Funcționarii care trebuie să organizeze concursurile sunt ocupați!

La Pașcani, majoritatea șefilor serviciilor publice și directorilor instituțiilor subordonate legislativului local sunt interimari. Nu de câteva luni, ci de ani buni de zile. Mai exact, ceea ce ar fi trebuit să fie o excepție în administrația publică a...

Pensie de 13.000 de lei pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2026, de 11.970 de persoane, la fel ca în luna precedentă, din care 7.921 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor...

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu – VIDEO

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=qarw4NldYVI Sursa video canal Youtube - Raducu P Drum

Pașcaniul se usucă! Cum arăta în urma cu câțiva ani 

Pașcaniul este tot mai uscat! Spațiile verzi din municipiu sunt tot mai afectate de caniculă, iar în multe zone gazonul este complet uscat, florile au dispărut, iar zonele care ofereau un aspect plăcut în urmă cu câțiva ani au...

Biblioteca Municipală din Pașcani devine centru de educație digitală pentru persoanele de peste 65 de ani

Seniorii din Pașcani au ocazia să învețe gratuit cum să folosească telefonul mobil, internetul și serviciile digitale, după ce Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a obținut finanțare prin programul european Hi Digital, derulat de Fundația Vodafone România. Programul este dedicat...

Critici dure la proiectul de redeschidere a păcănelelor la Pașcani

Reacții vehemente la propunerea unui consilier local de reluare a activității sălilor jocurilor de noroc la Pașcani. Proiectul de regulament pus în dezbatere publică la inițiativa lui Alexandru Nemțanu de la PNL prevede anularea hotărârii de interzicere a acestor...

Un bărbat, originar din Pașcani, omorât și îngropat într-o curte din județul Botoșani

Botoșăneanul care a fost găsit îngropat într-o curte din localitatea Maghera- comuna Vârfu Câmpului este, cel mai probabil, Marinel Iulian Romașcanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care era dat dispărut din luna aprilie. „Romascanu Marinel-Iulian, de 48...

Firmele pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit. Facilitatea va fi acordată automat

Firmele care și-au plătit la timp taxele pe anul fiscal 2025 pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Contribuabilii nu trebuie să depună cerere. Verificările și acordarea facilității vor fi...

Rețetele minune de pe TikTok. De ce nu putem „pierde două mărimi în 10 zile” și de ce nu „slăbim în somn cu morcov...

Internetul a ajuns un cabinet medical uriaș, dar odată ce intri în el ai toate șansele să ieși cu mai multe afecțiuni decât ai intrat. „Medicina” de pe TikTok, Facebook sau Instagram – rețetele „minune”, ceaiurile detoxifiante, pastilele și...
Paşcani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
51%
1.8m/s
20%
J
37 °
vin
36 °
S
30 °
D
31 °
lun
24 °

Niciun articol afișat