Ziua Internațională a Iei, sărbătorită la Colegiul Unirea din Pașcani

C.P. Ziua Internațională a Iei va fi marcată și anul acesta la noi în oraș.

De această dată, prin amabilitatea inițiatorului acestui frumos proiect, Teona Gherasim, jurnalist Aleph News, București, Colegiul Unirea dobândește rolul de partener în păstrarea tradiției la nivelul comunității pășcănene.

Pe data de 24 iunie 2022, începând cu ora 12, toți iubitorii portului românesc autentic din Pașcani sau din satele din jurul municipiului, sunt așteptați în curtea interioară a Colegiului Unirea pentru a participa la un eveniment menit să descopere tradiția românească și să cinstească ia – componentă a costumului tradițional românesc.

Așadar, vă rugăm să ne acceptați invitația noastră la un eveniment tradițional românesc, cu recunoscute ecouri mondiale.

Evenimentul va debuta la Colegiul Unirea, într-un loc în care mereu tradiția a jucat un rol esențial în viața tinerilor, a zecilor de generații de elevi care și-au desăvârșit aici o parte din traseul lor educațional.
În amintirea vremurilor străvechi, ne vom comporta ca atare. Vom socializa într-un spațiu natural prietenos, vom bea sifon cu sirop de cireșe și limonadă și ne vom transpune amintirile zilei în fotografii.
Lansăm și în acest an un concurs cu premii în cadrul căruia câștigătorul va primi o ie autentică oferită de Teona Gherasim.
Vom avea alături și un bun cunoscător a istoriei bluzei tradiționale românești cusute cu flori colorate, în speță doamna profesor Oana Damaschin, coordonatorul Ansamblului de dansuri populare „Flori de Mai”, din Todirești, județul Iași, care ne va vorbi despre importanța iei, despre tradiție și superstiții.
De asemenea, vom porni toți într-un amplu marș al iei, vom traversa esplanada și vom poposi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde ne va întâmpina preotul paroh Ioan Isac.

Vă așteptăm pe toți, îmbrăcați în ie, dar și cu flori de sânziene în păr pentru a contopi firesc tradiția și credința.

 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
76 %
1.7kmh
0 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
4 °

Niciun articol afișat