back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ziua mondială a educației

Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, are ca temă, în 2016, „Să-i prețuim pe profesori, să le îmbunătățim statutul”, potrivit site-ului unesco.org. În acest an, Ziua mondială a educației se serbează pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (adoptată de ONU în septembrie 2015), care garantează o educație de calitate.
În același timp, în 2016, de Ziua educației, se marchează 50 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966). Astfel, tema din acest an reia principiile fundamentale ale Recomandării adoptate în urmă cu 50 de ani, punând totodată în evidență necesitatea de a acorda susținere profesorilor, în acord cu obiectivele dezvoltării durabile ale Agendei 2030 a ONU. Obiectivul numărul 4 dedicat educației vizează „asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, în mod egal, precum și promovarea posibilităților de învățare pe tot parcursul vieții”.

Cadrul de acțiune Educație 2030 subliniază faptul că profesorii sunt indispensabili unei educații echitabile și de calitate, astfel încât aceștia „trebuie să fie recrutați și remunerați în mod adecvat, să fie motivați, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susținuți și dotați cu resurse suficiente”.
Continuarea pe Agerpres

PULSUL ZILEI

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Niciun articol afișat