Ziua mondială a televiziunii

An de an, la 21 noiembrie, este marcată Ziua mondială a televiziunii (World Television Day).

În 1996, prin Rezoluția 51/205 din 17 decembrie, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a decis să proclame această dată drept Ziua mondială a televiziunii, recunoscând, astfel, influența tot mai mare a televiziunii asupra procesului decizional, precum și rolul pe care acest mijloc de comunicare îl joacă în viața noastră, se arată pe site-ul ONU, www.un.org. Televiziunea aduce în atenția publicului larg atât conflictele și amenințările la adresa păcii și a securității, cât și alte aspecte esențiale, inclusiv problemele economice și sociale.

Potrivit site-ului ONU, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării și al globalizării.

Comunicarea este una dintre problemele internaționale majore. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viața noastră de zi cu zi depinde de informații și de comunicații, televiziunea continuă să aibă locul său, bine stabilit. Televiziunea, prin programele pe care le oferă, ne informează, ne distrează, ne instruiește, ne influențează stilul de viață.

Continuarea aici.

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
62 %
1.5kmh
94 %
D
12 °
lun
13 °
mar
15 °
mie
15 °
J
14 °

Niciun articol afișat