Ziua NATO va fi sărbătorită cu o sută de militari

Duminică, 2 aprilie, va fi sărbătorită „Ziua N.A.T.O. în România”. Cu această ocazie, pe strada Anastasie Panu, în zona Prefecturii, va fi organizată o ceremonie militară.

Manifestările vor începe la ora 10:00 şi se vor încheia în jurul orei 10.30. În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor vor rosti scurte alocuţiuni, va fi arborat drapelul României, al N.A.T.O şi va avea loc defilarea Gărzii de Onoare.

La acţiunile organizate cu ocazia ”Zilei N.A.T.O. în România” vor participa în jur de 100 de militari.

Pe tot parcursul manifestărilor circulaţia auto de pe strada Anastasie Panu, tronsonul din zona Casei Pătrate, va fi deviată pe strada cu liniile de tramvai, dinspre Palatul Culturii.

Ziua NATO în România se marchează, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza unei propuneri legislative. La alegerea datei s-a ținut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianța Nord-Atlantică (29 martie 2004) și de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004).

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
nori împrăștiați
2.1 ° C
2.1 °
2.1 °
79 %
0.3kmh
49 %
D
13 °
lun
13 °
mar
15 °
mie
14 °
J
11 °

Niciun articol afișat