Ziua Palatul Cantacuzino din Pașcani

Ziua Palatului Cantacuzino va avea loc vineri, 25 octombrie 2013 și se va desfășura conform următorului program:
Ora 16:30 la Casa de Cultură – expoziție cu vânzare a colecției „Bijuteriile Domniței”, prezentare a proiecției 3D a palatului și prezentarea proiectului, apoi incepand cu ora 18:00 – Piesă de teatru – comemorarea personalităților ce au trăit la palat, Întâlnire pe-nserate la Palatul Cantacuzino; cu ajutorul luminițelor vom crea atmosfera unei serate de pe vremea Cantacuzinilor!

ziua palatului

„Cu realizarea acestui eveniment, încheiem seria de activități din cadrul proiectului ”Locul unde nu se întâmplă nimic”, însă rămânem încrezători că în urma acestora, Palatul Cantacuzino reprezintă pentru oamenii care locuiesc în orașul Pașcani, un loc de o importanță deosebită în care s-a scris istorie și în care timp de 2 luni, s-au întâmplat lucruri ce merită a fi povestite! Așteptăm pe cât mai mulți dintre voi cu mare drag și entuziasm să fiți prezenți la acest ultim eveniment al nostru!” spun organizatorii acestui eveniment, intr-un comunicat de presa transmis pe adresa redactiei. ziarulorizont.info

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...

Catalogul electronic, cerut prin lege din 2023, primește în programul de guvernare termen 2029. Ce mai promite Cabinetul Niculescu pentru digitalizarea școlilor, a inspectoratelor...

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus la Parlament joi seară, consultat de Edupedu.ro, fixează pentru 2029 finalizarea sistemului informatic integrat al educației, din care face parte și catalogul electronic. Legea 198/2023 cerea însă, încă de...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%

Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).Potrivit lui Pistol, pe sectorul cuprins între Trifești și Gherăești al A7, în...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni?

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni? Ai fost în vacanță în China, acum ești la Bruxelles. La București mergi doar pentru ca să dai explicații în dosarele în care ești inculpat pentru...

Firma subprefectului Bucșă (USR), obligată de judecători să achite 28,4 milioane de lei către IGSU după ce a tras țeapă într-un contract din fonduri...

Articol preluat de pe Ziarul de Iași: Atât prin Romcomimpex SRL Pașcani, firmă la care este asociat unic și a fost administrator, cât și pe persoană fizică, subprefectul Florin Iulian Bucșă (USR) are datorii de zeci de milioane de...

Vremea de toamnă își menține valorile aproape de cele normale până la mijlocul lui noiembrie

Meteorologii anunță că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate până la jumătatea lunii noiembrie. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul valorilor obişnuite, scre News.ro. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.6m/s
74%
vin
10 °
S
11 °
D
11 °
lun
11 °
mar
11 °

Niciun articol afișat