Ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor studenților care doresc să lucreze ȋn Germania pe perioada vacanței de vară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de MuncăIaşi anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrialăși ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Iaşi, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iaşi, str. Cucu, nr.1,localitate Iaşi,în vederea înregistrării aplicațiilor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 14.01.2020– 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 1000 – 1530 și vineri, orele 1000 – 1300.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon0232254578, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFMIAŞI>Comunicare>Materiale informative.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iaşi

PULSUL ZILEI

Proiectul de regulament al cimitirelor din Pașcani, în dezbatere publică

Proiectul de regulament al cimitirelor publice din Pașcani a fost pus în dezbatere publică. Puteți trimite propunerile dvs pe adresa primăriei Pașcani până pe data de 23 iulie.a.c. Iată documentul Pr. HCL privind aprobarea Reg. cimitireDescarcă

Noul sediu al clinicii „Bella Praxis” din Pașcani a fost inaugurat

Noul sediu al clinicii "Bella Praxis" din Pașcani a fost inaugurat în cursul zilei de luni, 13 iulie a.c. Este vorba despre un spațiu modern, „conceput pentru a răspunde celor mai înalte standarde de calitate”, situat pe strada Nicolae...

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră

PNL Iasi = Promisiuni multe, Zero rezultate. Astăzi despre infrastructură rutieră.

ANUNT PIERDERE

Pierdut Registru Unic de Control pe SC Super WIT SRL CIF 6607681 din Pascani, str. Garii nr 25, cu seria A, nr. 779456. Îl declar nul.

Contract atribuit pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit vineri contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferente tronsonului 2 din Autostrada A8 (sectorul Târgu Neamț-Iași-Ungheni). Compania desemnată în urma procedurii este TECNIC Consulting Engineering Romania. Oferta câștigătoare are...

Comuna Mircești din județul Iași în colaps financiar! Peste 62 de asistenți personali nu au fost plătiți de 2 luni, datorii de sute de...

Comuna Mircești din județul Iași a ajuns într-un colaps financiar după ce aleșii locali au blocat bugetul primăriei. Leon Bălteanu (PSD), primarul localității, susține că peste 60 de asistenți personali nu și-au primit salariile de 2 luni, datoriile administrației...

Povestea tânărului care s-a întors din Londra și a riscat toate economiile familiei ca să deschidă un local în Iași. A intrat în elita...

La doar 21 de ani, în anul 2022, Alex Gafițianu și-a riscat toate economiile familiei într-o pizzerie din Iași. Opt luni mai târziu, era convins că va pune lacătul pe ușă. Astăzi, după un parcurs marcat de incertitudine și...

Un pășcănean care s-a predat autorităților din Marea Britanie, pus să plătească cheltuieli de aducere în țară

Un pășcănean va trebui să achite cheltuielile făcute de poliție cu aducerea sa în țară. Bărbatul fusese dat în urmărire generală și se predase în cele din urmă în Marea Britanie. O modificare legislativă recentă l-a obligat să-și plătească escorta...

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...
Paşcani
cer fragmentat
23 ° C
23 °
23 °
57%
4.5m/s
100%
lun
23 °
mar
26 °
mie
29 °
J
28 °
vin
28 °

Niciun articol afișat