1.500 lei amendă dacă dai cu aspiratorul în apartament între orele 15 și 17. Ce lege poți încălca?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cei care se apucă de curățenie în intervalele de timp în care ar trebui să păstreze liniștea trebuie să știe că riscă o amendă de 1.500 de lei.

Românii care nu respectă orele de linişte la bloc în 2023 riscă amenzi de mii de lei.

Maşina de spălat zgomotoasă te poate costa 1000 de lei, bormaşina ajunge la 1.500 de lei, iar tot atât și dacă pornești aspiratorul la ore nepotrivite.

Astfel, reclamațiile vecinilor te pot face să scoți bani buni din buzunare.

Orele de odihnă, respectiv orele de liniște de la bloc, sunt prevăzute în Legea nr. 61/1991. În cazul în care legea nu este respectată, veți primi amenzi usturătoare.

1.500 lei amendă dacă dai cu aspiratorul în apartament între orele 15 și 17. Ce lege poți încălca?

Mulţi dintre noi avem tendinţa să asimilăm regula orelor de linişte la bloc cu vremuri de mult apuse însă trebuie să ştiţi că există o lege care spune că cei care nu respectă orele de linişte riscă amenzi de mii de lei.

Conform legii, orele în care trebuie să respectăm liniştea la bloc sunt 22.00-08.00 şi 13.00-14.00.

Însă, programul de linişte poate suferi modificări în urma unei eventuale decizii a adunării generale a asociaţiei de proprietari, existând cazuri unde se mizează pe ideea ca programul de linişte din timpul zilei să fie cuprins între orele 13.00 şi 16.00.

Cei care nu respectă orele de linişte la bloc riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Suma se măreşte în cazul în care persoana vizată nu este la prima abatere.

Continuarea pe newsweek.ro

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
82%
5.8m/s
100%
mie
21 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat