Data de 1 Mai a devenit cunoscută în lumea întreagă după incidente violente produse în SUA în 1886, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru, şi s-a transformat în Ziua Internaţională a Muncii, care este sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 Mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore.
Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar, în urma ciocnirii cu poliţia, au rezultat numeroase victime.