#10 PENTRU SIGURANȚĂ

Comunicat de presa:

”Protecția și securitatea nu se întâmplă din senin, ele sunt rezultatul unui consens colectiv și al implicării civice. Le datorăm copiilor noștri o viață fără violență și fără frică”. – Nelson Mandela

 Sub egida campaniei ,,10 pentru siguranță”, poliţiştii ieșeni s–au întâlnit, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, cu mii de copii din grădiniţe, şcoli şi licee, pentru a le împărtăși din experiența lor și a-i ajuta cu recomandări preventive.

 Campania de informare și prevenire ,,10 pentru siguranță” a fost derulată în unitățile de învățământ preuniversitar, atât în mediul urban, cât și rural.

 Astfel, pe parcursul a două săptâmâni (7 – 20 septembrie 2019), Inspectoratul de Poliție Județean Iași  a fost alături de celelalte structuri angrenate în campania menită siguranţei copiilor.

 Efortul de informare şi prevenire a faptelor antisociale în şcoli s-a materializat prin derularea a 248 de activități, prin care elevii au putut afla cum să acţioneze atunci când sunt puşi în situații dificile pe stradă, la şcoală, când sunt singuri acasă sau folosesc internetul.

 Mesajele Poliției Române au ajuns la 11.430 de elevi, părinți și profesori.

 „Lecțiile de siguranță” au fost interactive, recomandările făcute celor mici fiind transmise într-o manieră mai puțin formală, prin joc, aplicații practice și metode interactive.

 Printre temele abordate au fost protejarea patrimoniului, educaţia şi siguranţa rutieră, violenţa şcolară, absenteismul, abandonul şcolar, violenţa domestică, siguranţa pe internet, efectele consumului de droguri, dispariţiile de minori, traficul de persoane, răspunderea penală la minori sau cariera de poliţist.

 Temele de prevenire și informare au fost adaptate pentru fiecare grup de copii, in funcție de vârstă și subiecte de interes pentru cei mici.

 Atenția și acțiunile polițiștilor se îndreaptă, în continuare, spre elevi, părinți și cadre didactice, iar pentru atingerea obiectivelor vom continua colaborarea cu alte instituții și autorități, astfel că activități de acest fel vom derula pe întreg parcursul anului școlar.

 Cu stimă,

 Ag. de poliție dr. Beatrice-Geanina Romanescu

 

foto facebook

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
89%
7.5m/s
100%
lun
14 °
mar
17 °
mie
16 °
J
16 °
vin
13 °

Niciun articol afișat