11 sancțiuni pentru lipsa autorizațiilor ISU, la Primăria Pașcani

 

Trei unități de învățământ din Pașcani funcționează fără autorizație de securitate la incendiu pe motiv că nu au fost făcute toate investițiile necesare pentru îndeplinirea condițiile legale. Este vorba despre nouă grădiniță construită lângă sediul Parchetului în zona Deal, dată în folosință, în grabă,  pentru mutarea elevilor de la Liceul Nicolaie Iorga, corpul nou de la grădinița din Gastesti precum și Școala Iordache Cantacuzino, recent renovate.

Nimeni nu spune care este gradul de pericol la care sunt expuse sutele de elevi care învață în aceste clădiri și nici când ar urma să fie rezolvate problemele. Cert este că administratia locală poartă întreagă responsabilitate, în calitate de proprietar al clădirilor.

Situația a fost constatată recent de ISU Iași, în urma unui amplu control realizat la instituțiile publice din oraș. Primăria a primit 11 sancțiuni contravenționale din care 9 avertisment și 2 amenzi în valoare totală de 52 500 lei. Una dintre amenzi a fos aplicată pentru problemele constatate în cele trei unități de învățământ.

Cea de-a două amendă a fost dată pentru neregulile găsite chiar la sediul Primăriei Pașcani. Aici, sala de spectacole functionează de ani de zile, fără autorizație de securitate la incendiu.

De asemenea inspectorii ISU au mai constatat numeroase probleme acumulate în ultimii ani de zile, cele mai grave fiind cele cu privire la organizarea serviciului intern pentru situații de urgență. Maie exact la Primăria Pașcani nu mai este nici un funcționar cu astfel de atribuții, iar documentele de organizare, avertizare și alarmare a populației nu au fost întocmite.

De asemenea o parte din echipamentele specifice nu sunt funcționale sau lipsesc nu sunt detectori de fum în toate încăperile iar o parte din instalația electrică este uzată sau improvizată.

O parte din probleme au fost remediate dar altele care necesită alocarea unor importante sume de bani de la bugetul local, au fost amante din nou.

Rezultatul controlului ISU a fost ținut la secret de Primăria Pașcani, cererea de informații publice trimisă de BIT TV fiind pusă în așteptare.

În ultima conferință de presă primarul Marius Pintilie și administratorul public Claudiu Bodoașcă au vorbit despre aceste probleme. Ei au susținut că Primăria nu ar fi primit 11 sancțiuni din care două amenzi în valoare de peste. 52 000 lei, conform ISU și că ar fi achitat din bugetul local doar 10500 lei, pentru neregulile constatate.

De asemenea edilul a lăsat să se înțeleagă că banii nu vor fi recuperați de la cei responsabili pe motiv că o parte din problemele constatate ar fi nerezolvate de mult timp.

În ceea ce privește rezolvarea cerințelor ISU pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu primarul pășcănean spune că banii necesari nu au fost prevăzuți în bugetul local și că unele condiții sunt impuse conform noilor normative, apărute după realizarea lucrărilor de construcție sau reabilitare.

Menționăm că pe 10 septembrie a.c. câteva sute de copii de grădiniță și elevi din clasele 0 – IV din Pașcani au început noul an școlar în nouă grădiniță, clădire recent construită dar fără autorizațiile de la ISU și Direcția de Sănătate Publică.

Este vorba despre un compromis făcut pentru a se asigura sălile de clasa necesare pentru o parte din elevii Liceului Nicolae Iorga intrată de curând în renovare.

La acea vreme măsura nu a fost asumată oficial de nimeni și nici nu au fost anunțate eventualele riscuri dar reprezentanții Primăriei au spus jurnaliștilor că nu sunt pericole și că au fost îndeplinite toate condițiile pentru obținerea autorizației d e securitate la incendiu. De asemenea nici membrii consiliile de administrație ale unităților de învățământ care au luat decizia relocării elevilor nu au fost informați că nu sunt respectate prevederile legale iar pe ușile de la intrare nu a fost afișat anunțul că respectivă clădire este folosită fără autorizația ISU.

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat