Ne mândrim cu ei – premii pentru elevii de la „Sadoveanu”

Concursul de creativitate în fizică şi tehnologii “Ştefan Procopiu” Etapa naţională, 27-28 mai 2017, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţi Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi”, Iasi.

Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani ca în fiecare an participă la acest concurs, pe care de altfel l-a și lansat, cu numeroase echipaje la diferite secțiuni cum ar fi lucrări scrise, tehnici de laborator, grupuri de cooperare, lucrări practice, fizică pe calculator, referate științifice, compozitții pe teme științifice, proiecte anteprenoriale.

Școala noastră se distinge cu numeroase premii- aproape la fiecare secțiune, dar marele trofeu- Diploma Procopiu a fost adjudecată de echipajele de la lucrările scrise, tehnici de laborator, compoziții pe teme științifice.
Catedra de fizica de la Colegiul nostru încurajează și formează elevii în spiritul practic al domeniului științific și al creativitătii acesteia.

Conducerea liceului vine întotdeauna în sprijinul elevilor și al profesorilor, încurajează și susține excelența în educație, felicită profesorii coordonatori, elevii premianți dar și elevii participanți ! Felicitări tuturor !

 
Concursul de creativitate în fizică şi tehnologii “Ştefan Procopiu”

Etapa naţională, 27-28 mai 2017, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi”, Iasi

REZULTATE CONCURS

Nr.

crt

Secţiunea Numele şi prenumele elevului Clasa

Diploma acordată

Profesor îndrumător
1. Lucrări Scrise Cricu Iulia Gabriela 11 E

“PROCOPIU”

Banu Viorel
2. Lucrări Scrise Petrea Irina Alexandra 11 E “COPERNIC” Banu Viorel
3. Lucrări Scrise Afloare Ioana Daria 11 E “COPERNIC” Banu Viorel
4. Lucrări Scrise Apostol Ovidiu Cătălin 11 E “COPERNIC” Banu Viorel
1. Tehnici de laborator Afloare Ioana Daria,

Apostol Ovidiu Cătălin,

Petrea Irina Alexandra

11 E

11 E

11 E

“PROCOPIU”

 

Banu Viorel

2. Tehnici de laborator Dumitrache  Ştefan,

Lăbonţu Georgiana,

Ungureanu George

6 B

6 B

6 B

 

“EDISON”

Dumitrache Coca
3. Tehnici de laborator Băiceanu Dumitrel,

Hrebenciuc Mihail,

Iftene Mihai Dumitru

7 C

7 C

7 C

 

“ARHIMEDE”

Dumitrache Coca
4. Tehnici de laborator Buciumanu Ana Maria,

Jitaru Vladina,

Vasile Ioana Lorena

7 C

7 C

7 C

 

“EDISON”

Dumitrache Coca
5. Tehnici de laborator Lipovanu Mihai,

Spatariu Ionuţ,

Târpescu Cristian George

8 B

8 B

8 B

 

“ARHIMEDE”

Dumitrache Coca
1. Grupuri de cooperare Cotic Mădălin Iulian,

Jalaboi Iustin Gheorghe, Manolache Mădălina Andreea,

Tarlapan Valeriu,

Tîrpescu Sabina Maria

11 E

11 E

11 G

11 E

11 E

 

 

“COPERNIC”

 

 

Banu Viorel

2. Grupuri de cooperare Lupoaia Delia,

Ghemeş Iarina,

Cosău Alexandra,

Ursu Ştefan,

Zăvoi Alexia Maria,

7 C

7 C

7 C

7 C

7 C

 

“NEWTON”

 

Dumitrache Coca
1. Compoziţii pe teme ştiinţifice. Arte vizuale Grigoraş Miruna 10 E

“PROCOPIU”

Dumitrache Coca
2. Compoziţii pe teme ştiinţifice. Arte vizuale Enciu Miruna,

Lipovanu Letiţia,

Popuţoaia Georgiana,

Târpescu Eliza,

9 G

9 G

9 G

9 G

 

“ARHIMEDE”

Dumitrache Coca,

Pădurariu Petru

3. Compoziţii pe teme ştiinţifice. Arte vizuale Bilec Andreea Alecsandra,

Plaiu Daria Maria,

Sandu Dan Dumitru

9 E

9 D

9 D

 

“ARHIMEDE”

Banu Viorel,

Pădurariu Petru

 

Coordonator,

Prof. Banu Viorel

PULSUL ZILEI

Proiect de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani, este public. Ce propune Câmpeanu pentru soarta unității din municipiu – DOC

Proiectul de management al singurului candidat rămas în cursa pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani a fost publicat pe site-ul instituției medicale. Este vorba despre actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, cel care se află la cârma unității publice...

Cine sunt cei 18 finaliști care vor participa la Concursul „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași

𝗘𝗺𝗼𝘁𝗶𝗲, 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝟭𝟴 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗶 𝗹𝗮 „𝗠𝘂𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰” În urma etapei de selecție desfășurate în data de 22 martie, în cadrul concursului „Muguri de cântec românesc”, au fost admiși în etapa finală 18 concurenți. Îi felicităm pe toți pentru...

Primarul și unii consilieri vor mutarea, nu interzicerea, sălilor de jocuri de noroc

La Pașcani activitatea sălilor de jocuri de noroc nu va fi interzisă, cel mai probabil . Este concluzia desprinsă din dezbaterile care au avut loc în cursul zilei de 24 martie, de la ora 13:00, între consilierii locali si...

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”: "Lansăm ediția aVI-a a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele” Copilăria înseamnă culoare, imaginație și povești care prind viață! Invităm elevii din toate zonele să își exprime creativitatea...

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc din Ruginoasa. Prejudiciu de 176.000 de lei

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc (CAR) din Ruginoasa, marți, 24 martie, care a fost închisă în urmă cu câțiva ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au...

ISJ Iași și Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos organizează etapa națională a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere

Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Liceul Special Moldova Târgu Frumos organizează, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, etapa națională a Concursului pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere În perioada 15-18 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat...

Colecta de alimente de la Pașcani, un succes. Voluntarii Protopopiatului Pașcani: „Unde este unitate, este și putere.”

"Unde este unitate, este și putere." Colecta Națională de Alimente a luat sfârșit, iar rezultatele dovedesc că împreună, putem crea o lume mai bună pentru cei aflați în dificultate. Vă mulțumim din suflet tuturor: Banca Regională pentru Alimente Roman, magazine partenere,...

13 medalii pentru sportivii de la Clubul Long Ho Pașcani, la Campionatul Național de Qwan Ki Do

Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din...

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...
Paşcani
cer fragmentat
3.9 ° C
3.9 °
3.9 °
71 %
1.8kmh
54 %
mie
16 °
J
16 °
vin
15 °
S
11 °
D
10 °

Niciun articol afișat