Colecta de alimente de la Pașcani, un succes. Voluntarii Protopopiatului Pașcani: „Unde este unitate, este și putere.”

„Unde este unitate, este și putere.”
Colecta Națională de Alimente a luat sfârșit, iar rezultatele dovedesc că împreună, putem crea o lume mai bună pentru cei aflați în dificultate.
Vă mulțumim din suflet tuturor: Banca Regională pentru Alimente Roman, magazine partenere, voluntari, donatori, oameni dragi, care ați contribuit la consolidarea unei rețele de sprijin pentru persoanele nevoiașe!
Cele trei zile de campanie ne-au unit și ne-au făcut să conștientizăm importanța solidarității!
Voluntarii noștri au dorit să lase câteva gânduri frumoase:
„Acest voluntariat a venit pe neașteptate; de la spontaneitatea cu care m-am înscris, până la unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am adunat anul acesta.
Am cunoscut oameni noi, am legat conexiuni și am râs pe cât am reușit să adunăm, iar asta spune tot despre cât de bine a mers experiența. În același timp, am ieșit din zona mea de confort și, privind în urmă, pot spune că a fost și o reală oportunitate de învățare, un fel de training care m-a ajutat să cresc.
Nu voi regreta niciodată participarea. Această experiență mi-a arătat cât de vastă, dar și cât de unită și bună poate fi o comunitate, chiar și într-un orășel de câmpie. Am rămas sincer impresionat de implicarea și bunătatea tinerilor.” (Ailenei Tudor)
„Colecta de Paște din 20-22 martie a fost pentru mine o adevărată revelație. Am ajuns acolo cu inima deschisă, dorind să aduc o rază de speranță celor în nevoie. Fiecare zâmbet pe care l-am văzut, fiecare cuvânt de mulțumire, mi-au arătat cât de importantă e solidaritatea. Am realizat că, prin gesturi mici, putem aduce schimbări mari. Această colectă mi-a amintit ce înseamnă cu adevărat să fim împreună.” (Grigoruț Ștefania-Denisa)
„Participarea mea la Colecta Națională de Paște a fost o experiență profundă, care m-a scos din zona de confort și m-a pus în fața unor momente cu adevărat emoționante. Au fost câteva ore de oboseală pentru noi, dar care au căpătat sens în clipa în care am realizat că, printr-un gest atât de mic, putem aduce lumină în casele multor familii de sărbători.
Am întâlnit oameni binevoitori, care, din puținul lor, au ales să facă un bine. Generozitatea lor m-a impresionat și le sunt recunoscătoare pentru bunătatea lor, dar și pentru felul în care mi-au reamintit cât de puternică poate fi solidaritatea atunci când oamenii se unesc pentru o cauză atât de simplă și frumoasă.
A fost o experiență minunată, încărcată de sens, pe care cu siguranță o voi repeta cu aceeași bucurie.” (Nestor Maria)
„Experiența pe care am avut-o la Colecta de Paște a Băncii pentru Alimente a fost una extraordinară. Am avut ocazia de a vedea cum gesturile mici produc mari schimbări. Donație cu donație, produs cu produs, oamenii au făcut posibilă apariția unei speranțe, unui zâmbet, unor sărbători mai liniștite. Activitatea nu a însemnat doar strângere de făină și ulei, a fost un act de unire a comunității în spirit de solidaritate, grijă, iubire. Pe această cale, le mulțumim tuturor donatorilor și așteptăm cu entuziasm următoarea colectă!😊.” (Huțanu Ilinca)

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
1.9 ° C
1.9 °
1.9 °
82%
1.5m/s
0%
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
11 °
J
4 °

Niciun articol afișat